
Rusaliile sunt sărbătorite într-un mod aparte în satul Potlogeni, comuna Petreşti. Păsat fiert în ceaun, cozonac, gogoşi, vin, apă rece din fântână, socată proaspătă în ulcele de pământ.
Gheorghiţa Constantinescu mai ţine această tradiţie şi, împreună cu alte femei din sat, a facut pregătiri şi a cheamat sătenii pentru a le împărţi aceste daruri. După ce s-au adunat toţi cei chemaţi, gazda mai întâi a spălat copiii pe picioare cu apă rece şi săpun şi i-a uns cu unt. După spălare, copiii au călcat cu picioarele ude pe frunze proaspete de nuc, apoi s-au uscat pe un strat de lână albă. (În acest obicei, există o legătură tainică între mila creştină faţă de suferinţa fizică, cinstirea morţilor prin milostenie şi smerenia învățată de la Iisus, Cel care a spălat picioarele ucenicilor Săi.)
După ce acest ritual a luat sfârşit, s-au aşezat cu toţii la masă pentru a gusta din bunătăţi. Gheorghiţa Constantinescu le-a pregătit, însă, încă o surpriză. A reuşit să coacă o pizza de 1 metru, pe care a porţionat-o, spre bucuria celor prezenţi.
Mai trebuie spus că gazda evenimentului este artist popular. Are acasă un muzeu cu zeci de costume populare- foarte multe lucrate de ea, fuioare cu lână, un război de ţesut cu preşuri frumos colorate, mileuri, carpete etc. În camera micuţă sunt aranjate cu rânduială exponatele, iar costumele populare sunt atât de frumoase, unele foarte vechi – şi parcă povestesc despre oamenii minunaţi care le-au purtat odinioară. „Aici este locul unde mă refugiez cu drag. Aici este munca mea, aici este bogăţia sufletului meu”, ne-a mărturisit Gheorghiţa Constantinescu.
La eveniment au participat primarul Lucian Daniel Andrei, dar şi viceprimarul Ion Constantin.






