
Găeştenii sunt şocaţi atunci când ajung la ghişeele Primăriei şi află cât au de plătit impozitul pe proprietăţi în 2016! Revoltaţi de sumele astronomice, aproape duble faţă de anul trecut, oamenii dau vina pe Consiliul Local, pe care îl acuză că a stabilit dări insuportabile.
Mai mult, unii „binevoitori” răspândesc zvonuri calomnioase, din raţiuni de luptă politică, atât în mediul online, cât şi din gură în gură. Adevărul, pe care administraţia locală a ţinut neapărat să-l aducă în atenţia opiniei publice, este că taxele şi impozitele au fost stabilite prin noul Cod Fiscal, lege care a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie şi care a fost iniţiată de Guvernul Ponta şi adoptată de Parlament.
Cu siguranţă găeştenii îşi aduc aminte dezbaterile aprinse din ultimele luni ale anului trecut, atunci când se discuta, prin studiourile televiziunilor naţionale, despre relaxarea fiscală fără precedent pentru mediul de afaceri, venită la pachet cu dublarea taxelor şi impozitelor locale pentru cetăţeni. Analiştii economici atrăgeau atenţia că acest lucru se va întâmpla, din cauza gândirii obscure a politicienilor din gaşca lui Ponta, aflaţi la acea vreme la conducere şi dornici să câştige ceva capital politic. Iată că toate temerile au devenit realitate, iar cetăţenii au de plătit incredibil de mult pentru proprietăţile lor.
„Pentru anul 2016, Consiliul Local Găeşti, deşi avea posibilitatea, conform Legii 227/2015, să majoreze impozitele şi taxele locale, LE-A LĂSAT LA NIVELUL ANULUI 2015! Prin Codul Fiscal iniţiat de Guvernul Ponta, plătim impozit pentru terenul de sub case, de sub blocuri, iar din terenul intravilan arabil, obligatoriu 400 de metri vor figura la curs construcţii, ca şi cum acolo s-ar afla clădiri. Dacă aveţi terenuri intravilane arabile, numai de aici aveţi de plătit 264 de lei în plus, prin legea lui Ponta. Îmi pare foarte rău că oamenii sunt obligaţi să achite sume atât de mari, însă nu este nici vina noastră, şi nici a Consiliului Local. Nu putem încălca legea, adoptată de Parlamentul majoritar PSD”, ne-a declarat Grigore Gheorghe, primarul oraşului Găeşti.






