
Programa școlară actuală a învățământului primar a făcut o trecere de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective la cel centrat pe competențe. Acest lucru este determinat de nevoia de actualizare a formatului și de realizarea unității de conecpție a programelor școlare la nivelul ciclului primar. Totodată, acest lucru constituie o racordare la dezvoltările curriculare actuale ce sunt orientate în mod prioritar către rezultate explicite și evaluabile ale învățării.
Învățarea traiului alături cu ceilalți constituie un pilon fundamental al educației, de altfel considerat important și de către Raportul către UNESCO al Comisiei internaționale pentru Educație în secolul al XXI-lea. Pe lângă proclamarea unor ani (2008) ca ani europeni ai Dialogului Intercultural, a favorizat valorificarea cadrului educațional în spiritul diversității, cu rol important în promovarea identității și cetățeniei europene. Curriculum-ul pentru învățământul primar se axează pe aspecte precum:[1]
1) Pregătirea elevilor pentru deschiderea către dimensiunea interculturală a existenței lor.
2) Dezvoltarea deprinderilor de participare a acestora la îmbogățirea vieții comunitare, realizarea de schimb de elemente identiare, dialog intercultural și implicare socială.
3) Formarea elevilor ca persoane cu abilități de apreciere diferite a culturilor care conviețuiesc într-o societate interculturală, respectând și valorificând pozitiv diferențele culturale.
4) Dezvoltarea capacității elevilor de a comunica, coopera și interacționa cu persoane care aparțin unor culturi diferite, cu recunoașterea diversității în diferite forme.
5) În vederea evitării formării unor reprezentări eronate a diferențelor dintre etnii, rase, culturi, genuri, confesiuni, categorii de grupuri sociale, grupuri profesionale etc., se urmărește promovarea activă a valorilor sociale și individuale precum: respect, solidaritate, cooperare, echitate, toleranță, onestitate, onoare, responsabilitate, spirit civic, etc.
Inserarea disciplinei Educație interculturală în vederea formării și dezvoltării competențelor-cheie europene este subliniată și diversificată , atât în mod direct, cât și în mod indirect, contribuind la formarea progresivă a competențelor-cheie pentru educația pe parcursul vieții, recomandate și de Parlamentul și Consiliul Uniunii Europene, în special în ceea ce privește domenii de compentețe-cheie precum competențele sociale și civice, spiritul de inițiativă și antreprenoriat, sensibilizarea și exprimarea culturală, comunicarea în limba maternă.
Educația interculturală inserată în programa școlară primară are următoarele finalități:[2]
1) învăţarea despre societatea multiculturală şi despre societatea interculturală (reflectată în cunoştinţe care presupun atât raportarea persoanei la propriile repere culturale, cât şi raportarea la alte experienţe spirituale etc.);
2) învăţarea pentru societatea interculturală (reflectată în competenţe, în reflecţia critică asupra semnificaţiei interculturalităţii, în acceptarea şi în respectarea diferenţelor etc.);
3) învăţarea prin intermediul experimentării diferenţei şi a alterităţii (reflectată în valorile promovate, în atitudini şi în comportamente).
Competențele generale vizează:[3]
-Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală
-Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare
-Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor grupuri
-Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare
-Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunităţii
Competențele generale și specifice ce se urmăresc a fi formate prin procesul de predare-învățare a disciplinei educației interculturale în ciclul primar, au la bază promovarea unor valori și atitudini precum:
♣respect faţă de demnitatea şi drepturile omului
♣respect şi deschidere faţă de diversitatea culturală
♣atitudine pozitivă faţă de persoane care aparţin unor culturi diferite
♣toleranţă şi respect faţă de persoane şi grupuri care susţin valori, opinii şi credinţe diferite
♣valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale
♣empatie culturală
♣solidaritate
♣disponibilitate pentru dialogul intercultural, relaţionare pozitivă cu ceilalţi şi cooperare
Material redactat de Prof. inv. Primar ANDREI AnaMaria Roxana






