Accident grav la Morteni! UN TÂNĂR DE 22 DE ANI A SCĂPAT CA PRIN URECHILE ACULUI! Avea o alcoolemie uriaşă în aerul expirat!

Mariana IonescuNoutăți, Evenimente27 ianuarie 2016Acest articol a fost citit de 3.656 ori

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza localităţii Morteni s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieşit că un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un moped, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, tânărul a prezentat o alcoolemie de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, poliţiştii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele tânărului, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

Poliţia rutieră reaminteşte cetăţenilor faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar ca acesta să fie înregistrat în circulaţie, să se deţină permis de conducere categoria AM, iar vârsta minimă să fie de 16 ani împliniţi.

 Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unul la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

Comunicat IPJ

 

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...