
Au vrut să fie zmei, dar au sfârşit cu maşina într-un stâlp de electricitate de lângă Liceul Agricol! Trei tineri, D. Barbu din Burduca, 20 de ani, F Dima (31 de ani) şi A. Vintilă (32 de ani) din Găeşti se pare că s-au distrat toată noaptea cu râuri de alcool, după care – cu inconştienţă – Barbu s-a urcat la volan în jurul orei 9.30, în această dimineaţă. Deşi abia putea să meargă şi să vorbească, individul şi-a asumat responsabilitatea că-şi duce cei doi amici de pahar în siguranţă, acasă.
Din nefericire, aventura s-a sfârşit destul de rău pentru ei. Şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu viteză într-un stâlp de curent. Aparatul etilotest al poliţiştilor a fost aproape dat peste cap de alcoolemia şoferului temerar: 0,95 la mie în aerul expirat. Cei trei au fost duşi de urgenţă la spital, însă în urma investigaţiilor, s-a constatat că nu au suferit răni care să necesite spitalizare şi au fost trimişi acasă, ca să-şi revină din aburii alcoolului. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal, urmând să răspundă în faţa legii pentru faptele sale.






