
Este unul dintre golgeterii campionatului național de fotbal și are în față un viitor glorios! Florin Tănase, jucător al echipei lui Hagi, este născut în Găești, iar familia sa locuiește în Valea Caselor. Talentatul sportiv a fost crescut în Pitești, unde și-a și început cariera fotbalistică, încă de la vârsta de 6 ani. A fost descoperit de Hagi atunci când echipa sa, LPS Pitești, juca împotriva Viitorului Constanța, la un turneu regional. Din 2014, tot urcă scara performanței, remarcându-se la nivel național.
Extrema stângă Tase a trebuit să muncească foarte mult pentru a deveni titular la Viitorul, însă rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Acum este unul dintre cei mai doriți fotbaliști de la noi.
Într-un interviu acordat ProSport, tânărul în vârstă de 20 de ani a mărturisit că echipa la care s-ar transfera este Bayern Munchen, dar și că visează să joace la Campionatul European din 2016, ca titular în echipa națională.






