
Goana după corupți se vede bine în ultimul timp, în toată țara. Coada la DNA e în creștere constantă, corupții par a nu mai avea scăpare și avem mereu noi surprize, în locuri din care nu ne-am fi așteptat să se scoată șpăgari profesioniști.
Zilele trecute a fost arestat prodecanul facultății de Finanțe-Bănci din cadrul ASE, dar problema e că studenții vorbesc despre șpăgi uriașe la această universitate, încă din anii ’90, nu de astăzi. Există deja bancuri și legende urbane pe această temă. Dar prima arestare s-a făcut abia acum. Oare să ne așteptăm la mai mult sau fiecare instituție își va „sacrifica” un număr limitat de corupți, pentru a se face o „normă” a epurării colective?
Probabil vom vedea rezultatele la finalul anului, când se va termina „febra” luptei pentru alegerile prezidențiale, iar fiecare instituție își va prezenta rezultatele. Până atunci, șpaga încă nu s-a eradicat în România, în nicio instituție a statului, iar întrebarea care s-ar putea pune în acest moment este următoarea: dacă tot sistemul e corupt, cu ce va fi înlocuit, dacă se vor aresta toți cei „pătați”? Și ar mai fi o întrebare: cine-i va „da-n gât” pe cei care conduc sistemul, într-o instituție sau alta, dacă și „la vârf” ar fi astfel de cazuri de corupție?






