
Recentul scandal de la CNA ne readuce în atenție un lucru esențial pentru România membră UE, cu mari pretenții de intrare în spațiul Schengen: legislația!
Premierul Victor Ponta a declarat că nu o susține, dar nici nu o poate demite pe directoarea CNA, pentru că îl împiedică legea. Tot premierul a spus că e dispus să voteze o propunere legislativă care să schimbe situația actuală dezastruoasă în care ne găsim cu mâinile legate în fața unor legi ce contravin chiar principiilor elementare de bun simț, într-o țară membră UE și cu pretenții de Schengen.
În același timp, președintele Traian Băsescu atrage atenția asupra abuzului de Ordonanțe de Urgență menite să preschimbe legile deja existente, în favoarea intereselor particulare ale unor politicieni sau oameni care au „acces” la politicieni. Foarte adevărat! Dar ceea ce nu se vede, în acest scandal care se extinde, pe tema legislației românești, este exact faptul că nicio Ordonanță de Urgență sau propunere legislativă din ultimii 25 de ani nu a fost gândită astfel încât să vină în ajutorul populației sau să repare erorile foarte grave din sistem, care au făcut posibile abuzuri de neimaginat pentru oamenii obișnuiți, comise la adăpostul legislației în vigoare.
Drepturile și libertățile fundamentale ale omului se pot încălca, în România anului 2014, cu legea-n mână. Asta nu știu foarte mulți cetățeni ai țării, iar pe politicieni nu-i interesează, din moment ce nu s-a gândit nimeni la schimbări legislative menite să rezolve problemele reale. Astăzi, la insistența celor două „palate” pe care directoarea CNA le credea aliate cu domnia-sa, s-ar putea schimba Legea audio-vizualului, însă ce-ar trebui să se întâmple tot astăzi, pentru a se schimba ceva în legislația care bagă, de exemplu, în închisoare, oameni împotriva cărora nu există probe sau mărturii directe? Ce ar trebui să facă politicienii pentru a nu mai abera pe tema unei legi a grațierii colective care nu rezolvă, de fapt, absolut nicio problemă reală a sistemului și nu rezolvă nicio eroare judiciară gravă din multitudinea de erori care-au băgat oameni mai mult sau mai puțin vinovați în închisori?
S-a considerat că o Lege a grațierii colective ar fi menită să-i scoată din închisoare pe politicienii corupți. Dar s-a gândit cineva la posibile erori judiciare care-au băgat în închisoare oameni nevinovați, împotriva cărora nu există probe sau mărturii care să le ateste vinovăția? De ce nu s-a întrebat niciun politician absolvent al Facultății de Drept ce i-a determinat pe americani să schimbe legislația și să formeze o comisie de reevaluare a unor dosare care au băgat după gratii oameni nevinovați, condamnați din cauza unor erori judiciare? Cu o astfel de „încremenire în proiect” – ca să citez un adevărat clasic în viață – nu vom intra niciodată în Schengen! Poate nici nu ne dorim, de fapt…






