
Întreaga gașcă a PSD județean și local, în frunte cu șeful cel mare, premierul Victor Ponta, s-a perindat astăzi pe la Găești, la inaugurarea noii linii de producție a fabricii ARCTIC. Transformată în temă de campanie electorală, la finele anului trecut, investiția din orașul nostru, în valoare totală de 23,4 milioane euro (13,7 milioane – contribuția ARCTIC și 10,2 milioane ajutor guvernamental) va crea, progresiv, în 5 ani, 572 noi locuri de muncă. Potrivit comunicatului de presă înmânat mass media prezentă la eveniment, redactat în limba engleză (sic!), de la 1 octombrie, numărul angajaților a crescut cu 195 de persoane, iar a doua fază de angajări va avea loc în ianuarie 2015, când vor mai fi create 190 de locuri de muncă. De asemenea, cifrele oficiale sunt foarte încurajatoare și optimiste, arătând o afacere din ce în ce mai prosperă, în perioadă de criză, cu vânzări semnificative mai ales pe piețele externe. Astăzi, numărul total al angajaților fabricii găeștene este 2.500, nu 4.000, așa cum dubla exagerat Ponta, în euforia de anul trecut. Nici 1000 de locuri de muncă nu vor fi create, ci numai 572, în mod progresiv, iar falsificarea datelor de dragul procentelor electorale nu face decât să-i umple de ridicol pe oficialii care se împăunează cu neadevăruri. Cu toate acestea, Găeștiul are noroc cu privatizarea reușită a fabricii de frigidere și cu menținerea job-urilor, așa cum sunt ele acum, în condițiile în care, de câțiva ani, economia țării pare din ce în ce mai greu de urnit. Deși s-a vrut grandioasă, festivitatea nu i-a impresionat prea mult pe muncitorii aduși să asiste și să aplaude. Fețele lor brăzdate de griji, probleme și neajunsuri, la care în ultimele luni s-au adăugat zvonurile privind gravele probleme financiare cu care s-ar confrunta ARCTIC, ofereau o imagine mai degrabă tristă și deprimantă, care chiar nu coincide deloc cu succesele anunțate în comunicate și în discursuri.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Rnq1ebU0ZRI[/youtube]






