
A căzut în mijlocul străzii, provocându-i o sperietură soră cu moartea nevestei, care a ţipat îngrozită, adunând în jurul ei zeci de trecători! Unui bărbat amărât i s-a făcut astăzi rău chiar în centrul Găeştiului şi a leşinat din picioare. Un tânăr din mulţime a sărit imediat şi i-a dat primul ajutor. Alţii, au apelat 112 şi au solicitat venirea Ambulanţei. Nu au trecut mai mult de 3 minute şi un echipaj al Salvării a ajuns la faţa locului. Găeştiul nu se mai poate plânge că nu are un serviciu de urgenţă foarte bine pus la punct, suplimentat şi de SMURD. Cei aflaţi în suferinţă şi care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate iată că pot beneficia de ea, în cel mai scurt timp posibil!






