Acum 5 ani, când era în comă, a primit un mesaj divin! UITE CUM A REUŞIT O TÂNĂRĂ DIN GĂEŞTI SĂ ÎNVINGĂ MOARTEA ŞI TIPARELE MEDICALE!

Mariana IonescuNoutăți17 iulie 2013Acest articol a fost citit de 1.028 ori

A primit un mesaj divin, pe când se afla în comă şi medicii vroiau să o deconecteze de la aparate, iar acum luptă să le demonstreze tuturor oamenilor cu handicap grav că viaţa poate fi frumoasă şi că merită trăită! Aceasta este povestea Monicăi, o tânără minunată din Găeşti, care acum 5 ani a suferit un groaznic accident de circulaţie, în urma căruia a paralizat. După o serie de greşeli medicale, fata – care avea coloana vertebrală secţionată – a intrat în comă, stare în care a rămas 24 de zile. Atunci, a avut o experienţă ciudată: „Îmi amintesc că mergeam pe un drum foarte lung, iar în jurul meu era când întuneric, când lumină. Mă simţeam foarte bine, erau foarte mulţi oameni fericiţi acolo. N-aş fi vrut să mă mai întorc. Mergeam şi, de-o parte şi de alta a drumului, erau arbori înfloriţi, păsări colorate. La un moment dat, am ajuns în faţa unor porţi uriaşe, sculptate cu icoane. Am bătut şi nu mi s-a răspuns. Am insistat. Vroiam neapărat să ajung acolo. Ştiam că e Raiul. Abia a treia oară porţile s-au deschis şi a ieşit mătuşa mea, care murise acum 7 ani, la vârsta de 22 de ani, într-un accident de maşină. Mi-a spus că ea trebuie să mă primească, dar că nu este încă timpul. Mi-a zis să mă întorc, pentru că am să mă fac bine şi că încă nu mi s-a terminat menirea pe pământ. Că-mi va fi foarte greu, dar că ea va fi întotdeauna lângă mine. Nu vroiam să plec, eram fericită acolo. Am bătut din nou la poartă, iar mătuşa mea mi-a spus clar: „Ţi-am spus să te întorci! Întoarce-te!”. Şi m-am întors”, ne declara Monica în 2009, la scurtă vreme după nenorocirea prin care trecuse.

Medicii care i-au studiat cazul, de-a lungul timpului, nu i-au dat niciodată nicio şansă, în afară de a-şi trăi viaţa într-un scaun cu rotile. Cu toate acestea, Monica nu a renunţat niciodată la visul ei ca într-o zi să fie din nou ca înainte. A făcut sute de ore de recuperare şi acum merge la facultate. Chinul ei este departe de a se fi încheiat, însă voinţa, ambiţia şi credinţa sunt mult mai puternice decât problemele fizice. „Sunt mulţi oameni care au renunţat. Viaţa este frumoasă, trebuie să luptăm. Oamenii cu probleme pot realiza la fel de multe sau chiar mai multe decât cei fără probleme. Eu lupt cu mine însămi. Sunt propriul meu psiholog. Medicii sunt şi acum rezervaţi în ceea ce priveşte starea mea, dar eu le-am dovedit contrariul. Medicina avansează. Oricând poate să apară ceva în domeniu. Am speranţa că într-o zi voi fi la fel ca înainte de accident, poate chiar mai bine, pentru că acum ştiu să preţuiesc fiecare lucru”. Monica este studentă la Drept, la Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi în curând va trece în anul III. Îşi doreşte să-şi găsească un loc de muncă, dar şi să fie alături de oamenii care au trecut sau trec prin drame similare cu a ei. Indiferent cât îi este de greu, nu ratează recuperările, pentru că – datorită acestor şedinţe – a făcut progrese inimaginate acum câţiva ani. „Orice moment îmi dă bucurie şi speranţă. Nu voi ajunge niciodată într-un scaun cu rotile, pentru că asta mi-am propus”, a concluzionat tânăra. Ea ne-a mai mărturisit că nu-şi doreşte mila nimănui şi că vrea să reuşească în viaţă de una singură. De asemenea, deşi a fost victima unor comentarii răutăcioase ale celor care habar nu au ce înseamnă să trăieşti în urma unui astfel de acident, Monica ţinteşte spre viitor. Un viitor pe care şi-l croieşte cu răbdare şi tenacitate, cu dragoste şi credinţă, dar mai ales cu foarte multă forţă interioară. 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...