DREPTATE PÂN’ LA CAP! Duduia lu’ Iacobuţă ne cam sperie din pozuţă!

Mariana IonescuNoutăți13 noiembrie 2012Acest articol a fost citit de 2.084 ori

 

Găeştenii se întreabă cu cine stă agăţat de stâlpi primarul Dan Iacobuţă, într-o fotografie ce nu poate să-ţi stârnească decât hohote de râs! Nu de alta, dar edilul pare că rânjeşte de o poznă, în timp ce doamna cu aspect de „guvernantă” urmează să ne ia la omor! Nu mai punem la socoteală şi mărimile nefireşti ale căpăţânilor celor doi protagonişti ale acestei imagini de comă, numai bună de cascadorii râsului! Ileana Carmen Moldovan este nimeni alta decât candidata USL la funcţia de deputat, paraşutată cu strigături în judeţul nostru, după ce nu a mai fost acceptată nici de Bacău, nici de Buzău. Distinsa nu s-a remarcat pe scena politică decât prin traseism politic şi scandaluri amoroase, mediatizate spumos de jurnaliştii din presa locală şi centrală. Chiar şi şeful ei, Victor Ponta, sublinia că este o persoană care nu suportă opoziţia şi că nu merită atenţia lui. Cu toate acestea, iată că ne-o bagă nouă pe gât, în speranţa că nu avem cine ştie ce acces la informaţie. Nu de alta, dar într-o emisiune pe un post local dâmboviţean, chiar ea ne jignea, spunând că suntem săraci rău şi că vine să ne salveze. Mai mult, nu numai că nu a trecut în viaţa ei prin acest colegiu, dar nici măcar nu cunoaşte numele localităţilor pe care vrea să le reprezinte, pentru ea Răscăeţi fiind, de fapt… RĂSCĂUŢI! Primarul Iacobuţă şi zvonacii lui nu vă vor spune niciodată cine este duduia, ce trecut colorat are, cum a reuşit în politică şi de ce continuă să fie pe lista deputaţilor, deşi nu o recomandă nimic. Ne aducem bine aminte că, în urmă cu 4 ani, găeşteanca noastră Georgeta Dincă, de altfel o distinsă personalitate locală a PSD, recunoscută pentru profesionalismul şi caracterul său, nu a fost sprijinită sub nicio formă de acelaşi Iacobuţă care, conform gurilor rele, i-ar fi pus şi beţe în roate. Acum, stă pe toţi stâlpii alături de traseista de import Carmen Ileana Moldovan, după ce Bacăul şi Buzăul s-au lepădat de ea ca de-o măsea stricată. Pentru acurateţe, dorim să subliniem următoarele aspecte: Şi-a început cariera ca jurnalist, în trustul lui Felix, după care şi-a încercat norocul în politică sub aripa lui Mircea Geoană, când a devenit parlamentar de Bacău. Din 2008, a fost deputat de Buzău, judeţ pe care nu l-a călcat decât de vreo 6 ori, dintre care 4 pe la depuneri de coroane. Chiar ea afirma că nu poate demonstra ce probleme a rezolvat pentru cetăţenii de acolo. A intrat în scandal cu şeful PSD Buzău, Ion Vasile, moment în care a trecut la UNPR. Când s-a împuţit treaba, s-a întors cu coada între vine la PSD, confirmând spusele lui Ponta, că „nu suportă opoziţia”. Întrucât  organizaţia PSD Buzău nu a mai vrut-o, punându-i în cârcă neimplicarea în niciun proiect, timp de 4 ani, iat-o la Dâmboviţa, pe post de fecioară, gata să dea bătălia pentru o nouă păcălire în masă, probabil cu consultaţii juridice gratuite, cum a făcut şi în trecut! Presa de scandal şi televiziunile nu au trecut cu vederea idila dintre „catindata” noastră şi Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii. Un fel de Romeo şi Julieta ai Parlamentului, cu schimbări spectaculoase din 4 în 4 ani, unul sus şi altul jos (adică unul la putere şi altul în opoziţie). Nu rataţi ediţia print a „Cronicii de Găeşti”, unde vom veni cu dezvăluiri incendiare despre „duduia” de pe stâlpi, pozată cu Iacobuţă!

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...