ARCTIC, între brazi şi granzi

Mariana IonescuNoutăți12 noiembrie 2012Acest articol a fost citit de 1.557 ori

Actul I
 
Am estimat bine! Ponta n-a venit să viziteze Fabrica de frigidere  la Găeşti, ci şi-a adus activu’ în campanie.  A ţinut morţiş să-şi arate tovărăşeii scoşi din cutie, proaspeţi şi afânaţi, muncitorimii truditoare şi plătitoare de taxe şi impozite, din care îşi iau ei salariile. Păi, se poate, coane Ponta, să ţii presa judeţeană afară, în ţarc,  controlată şi în pantaloni de SPP-işti şi tu să te plimbi cu presa aservită şi cu “catindaţii” prin făbricuţă şi să torni gogoşi? Se poate? Proiectul cu înfiinţarea unei noi linii de fabricaţie cu o parte din bani de la Guvern e discutat, acceptat şi mediatizat din februarie a.c.  Se pare că prin martie, Arctic a depus proiectul şi normal că urmează finanţarea. Din banii noştri, ai tuturor, dottore Ponta, nu de la tine de-acasă. Ce dracu, ne-am născut cu toţii proşti?
Actul II
 
Lui Victor Ponta ştiam că-i plac maşinuţele, ambuscadele politice, concursurile de minciuni, gafele pe care le face frecvent, dar să se leşine după brazi, nici c-am ştiut! În schimb, au auzit cei de la ARCTIC, care şi-au rupt şalele cărând la ghivece,  pe care le-a “plantat” de-a lungul aleilor călcate cu fudulie de dottore plagiatore urmat de tovărăşei. Câţi ca ei! Gurile rele spun că pe lângă brazi au “răsărit” şi locuri de odihnă, cu mese lăcuite şi băncuţe, de s-ar fi crucit şi muncitorii de atâta atenţie spontană, pentru ei, desigur! Auzi, locuri de odihnă la ARCTIC pentru muncitori, într-un loc cu verdeaţă seara, prânz şi dimineaţă!

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...