Primare, să te scuipăm ca să nu te deochem! DECORAŢIUNI ROMANES ÎN INIMA GĂEŞTIULUI!

Mariana IonescuNoutăți29 septembrie 2012Acest articol a fost citit de 1.268 ori

Vizionar şi publicist, primul gospodar al oraşului, Dan Eugen Iacobuţă, în loc să ia un ban grămadă pe peturile consumate la cârciuma sa proprietate, şi le-a reciclat în inima oraşului, să vadă tot „boborul” găeştean şi călător sortimentele care pot fi consumate pe la bar, pe la dugheană când la suflet ai o rană. Serviciul Urbanism, pe care cu cinste şi onoare îl conduce, s-a minunat, l-a aplaudat, poalele i le-a pupat. În loc să-i spună  „Să moară Veta, să moară de-or sta pân’ la primăvară!”, căciuliţi, păşind uşor, au strigat cu toţii-n cor: „Plantăm peturi şi-n trotuar, drag primar vizionar!”. Pepiniera romanes pe care a înfiinţat-o în mijlocul oraşului şi în faţa primăriei, de-a stânga şi de-a dreapta, putea fi făcută la Seră, departe de ochii noştri sensibili, iar în primăvară să planteze butaşii. Vineri, 28 septembrie, consilierii locali le-au atras serios atenţia celor de la Urbanism că „însămânţările” lui Iacobuţă sunt de prost gust. Au mai spus că vor râde de noi cu sughiţuri toţi cei care vor tranzita oraşul şi care vor observa cu siguranţă cum stau bete vrejurile de trandafir şi se usucă înainte de a prinde rădăcini sub peturile decorative ale şefului gospodar. Îl întrebăm public pe primar unde, în ţară şi în lume – că, deh, e plimbat – a mai văzut asemenea ţigănie!? Deh, competenţele se câştigă în timp! Una e să modelezi eleganţa dansului la bară şi alta e să dai notă de eleganţă unui oraş!

Propunem ca acesta să fie imnul Găeştiului:

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=8nZj0dNQSms[/youtube]

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...