Fotbalul feminin crește rapid în România: la ce nivel suntem în Europa?

Primul campionat feminin de fotbal din România s-a organizat la începutul anilor ’70, iar competiția a dispărut după scurt timp, fiindcă forurile vremii nu au vrut ca fetele să joace. Naționala a debutat abia în septembrie 1990, cu o victorie cu 4-1 în fața Moldovei.

Astăzi, în competițiile organizate de federație sunt legitimate peste 11.000 de jucătoare, iar în programele de masă se adună peste 100.000 de fete și femei. Saltul este real și e documentat. Întrebarea care rămâne este cât valorează acest salt atunci când îl pui lângă restul continentului.

Popularitatea unui sport se vede mai bine în atenția de zi cu zi decât în comunicatele oficiale, iar piața de pariuri sportive este unul dintre cei mai sinceri indicatori. În secțiunile unde se publică ponturi fotbal azi, lista este formată aproape exclusiv din partide masculine, de la Superliga până la campionatele din Anglia sau Italia, în timp ce meciurile feminine apar de regulă doar în timpul turneelor mari. Nimeni nu decide asta din principiu, pur și simplu acolo se uită publicul, iar cei care analizează cotele lucrează cu competițiile despre care găsesc informații în fiecare zi. Exact acest decalaj de atenție arată cât spațiu de creștere mai există: fetele care joacă sunt deja multe, publicul care le urmărește constant este încă mic.

Câte fete joacă fotbal în România

Ordinele de mărime din datele federației sunt greu de ignorat:

• de la câteva sute de practicante în urmă cu puțin peste un deceniu la peste 11.000 de jucătoare legitimate în competițiile oficiale;
• peste 100.000 de fete și femei implicate în activități de masă, de la turnee școlare până la centrele de selecție;
• trei competiții feminine în 2014, șapte în prezent: trei eșaloane de senioare și patru categorii de junioare (U17, U15, U13, U11);
• doar opt județe au rămas fără nicio echipă feminină înscrisă.

Aici merită făcută o distincție pe care titlurile din presă o pierd des. Cele peste 100.000 nu sunt fotbaliste în sensul obișnuit al cuvântului, ci participante la activități de masă, multe dintre ele la un singur turneu școlar. Baza competitivă reală este de aproximativ 11.000, adică de zece ori mai mică.

Diferența nu micșorează progresul, îl pune doar în context. O țară cu 11.000 de jucătoare are de unde să selecteze, însă nu are încă densitatea necesară ca să producă an de an fotbaliste de nivel continental.

O creștere construită de sus în jos

Avansul din ultimii ani nu a venit din entuziasm spontan în comunități. A fost obținut prin reguli scrise în regulamentele de licențiere, iar asta explică în egală măsură viteza și limitele lui.

Cele mai importante măsuri:

• cluburile din Liga 1 masculină au primit obligația de a înregistra minimum 20 de jucătoare pentru campionatul U15 feminin;
• un sezon mai târziu, aceleași cluburi au fost obligate să înscrie și o echipă feminină de senioare;
• regula s-a extins la Liga 2, unde este necesară o formație de junioare U13;
• federația subvenționează 90% din costul cursurilor de licență UEFA pentru antrenoare și acordă un punctaj suplimentar la licențiere cluburilor din primul eșalon care au o femeie în stafful tehnic.

Efectul se vede în structura de club. Proporția echipelor feminine care funcționează în interiorul unor cluburi masculine deja existente a urcat de la puțin peste un sfert la aproximativ 70% în câțiva ani, iar România a depășit astfel media europeană, care se apropie de 60%.

Modelul are un avantaj evident: fetele intră într-o organizație cu bază sportivă, cantonamente și personal calificat. Are și un risc, pentru că secția feminină rămâne o linie de cheltuieli într-un buget care nu îi aparține și care poate fi tăiat rapid atunci când echipa masculină are probleme.

SuperLiga Feminină și limitele unui campionat de opt echipe

Primul eșalon se dispută cu opt formații, cu 14 etape în sezonul regulat și încă 12 partide în play-off și play-out, deci 26 de meciuri pe an. Din stagiunea 2027-2028 campionatul crește la zece echipe, cu 18 etape în faza regulată, iar pentru tranziție s-a decis ca nimeni să nu retrogradeze în sezonul anterior extinderii.

Douăzeci și șase de partide pe an rămân totuși puține. O jucătoare din România acumulează într-un sezon cam jumătate din minutele oficiale ale unei colege din campionatele vestice, care au 20 sau 22 de cluburi și cupe interne cu multe runde. Diferența de ritm se adună de la un an la altul și se simte cel mai clar în meciurile internaționale.

Ierarhia internă spune și ea ceva. Formația din Cluj a dominat aproape două decenii, cu peste zece titluri și un record de nouă trofee în Cupa României, iar cea mai bună performanță europeană a unui club românesc, prezența în optimile Ligii Campionilor, îi aparține. În 2022 a apărut un proiect nou la Constanța, construit în interiorul unui club masculin, care a promovat imediat și a câștigat titlul la prima participare în elită.

Fragilitatea sistemului se citește în detalii administrative. S-a întâmplat ca o echipă care terminase sezonul pe o poziție ce îi asigura rămânerea să dispară din primul eșalon fiindcă nu a obținut certificatul de participare, în timp ce ultima clasată a continuat în campionat.

Banii, adevăratul plafon

Bugetele au crescut, și au crescut consistent. Bugetul mediu al unui club din prima ligă feminină a urcat de la aproximativ 80.000 de euro acum cinci ani la peste 320.000 de euro, potrivit datelor prezentate de federație.

Comparația care contează este cea cu fotbalul masculin din aceeași țară:

• cluburile de top ale Superligii masculine lucrează cu bugete de ordinul milioanelor de euro;
• un salariu considerat bun în primul eșalon feminin ajunge în jur de 1.000 de euro pe lună, iar acum câțiva ani jucătoare de la echipa campioană câștigau aproximativ 400 de euro, cu întârzieri la plată;
• un junior din fotbalul masculin poate câștiga mai mult decât o senioară din campionatul feminin, lucru recunoscut public de departamentul de dezvoltare al federației.

De aici vine problema centrală, iar federația o admite deschis: cel mai mare abandon se produce la trecerea de la junioare la senioare. La 18 sau 19 ani, o jucătoare trebuie să decidă dacă rămâne într-un sport care îi oferă un salariu modest, fără garanția că îl va primi la timp, sau dacă alege o facultate și un loc de muncă stabil.

Multe aleg varianta a doua, iar asta nu ține de motivație. Este un calcul financiar obișnuit, făcut în fiecare familie, și consecința se vede direct în calitatea loturilor de senioare.

Unde se află România în Europa

Naționala feminină nu s-a calificat niciodată la un Campionat European sau la o Cupă Mondială. Nici loturile de junioare nu au ajuns vreodată la un turneu final, nici la U17, nici la U19, în ciuda creșterii masive a numărului de practicante.

În clasamentul mondial FIFA, România se află în jurul locului 50, iar cea mai bună poziție din istoria sa, în zona locului 30, a fost obținută la mijlocul anilor 2000. Detaliul acesta merită citit de două ori: vârful a fost atins într-o perioadă în care în țară jucau câteva sute de fete, nu peste o sută de mii.

Sistemul de calificări al UEFA, împărțit pe trei ligi valorice, oferă a doua imagine. România a urcat din Liga C în Liga B, ceea ce reprezintă un progres măsurabil, însă Polonia, Serbia, Slovenia și Ucraina joacă deja în Liga A. Pe scara continentală ne aflăm la etajul al doilea, iar vecinii direcți au trecut la primul.

Explicația nu e complicată. Numărul de practicante construiește baza piramidei, în timp ce vârful se construiește din contracte, ore de antrenament și meciuri tari. Prima parte s-a rezolvat în România, a doua nu.

Ce trebuie schimbat mai departe

Trei lucruri ar schimba direcția, și toate depind de federație și de cluburi, nu de public:

• condiții profesionale minime obligatorii în contractele din primul eșalon, astfel încât o jucătoare de 19 ani să poată face un calcul pe trei ani înainte;
• transmisiuni televizate constante, obiectiv asumat deja de federație, cu cel puțin jumătate din meciurile de campionat difuzate în direct în fiecare sezon;
• prezență în presă dincolo de rezultatul sec, fiindcă o analiză a acoperirii sportive online din România a arătat că fotbalului feminin îi revin în jur de 2% din articolele despre fotbal, majoritatea scurte relatări de scor.

Accesul la fotbal pentru fetele din România este o problemă rezolvată. Există echipe în aproape fiecare județ, competiții pe patru categorii de vârstă și cluburi în toate orașele mari. Ce nu s-a rezolvat este păstrarea jucătoarelor în sport după 18 ani, iar până când se schimbă acest lucru, poziția României în ierarhia europeană va rămâne acolo unde se află acum.