„Cât stă cioara pe cracă…”-Talia din Pănești îi bântuia și după moarte?

Talia era recunoscută la Pănești pentru făcături și desfăcături, pentru descântece, blesteme, ghicit în cărți și în ghioc.

Prăpădiți de frică, țiganii povesteau că blestemul preferat al Taliei era împotriva pirandelor pe care le mărita, cu moșmoande pe mulți galbeni la babaci, și care uitau să se achite după ce își vedeau sacii în căruță:

„Cât stă cioara pe cracă, atât să mai stea bărbatu’ cu tine!”, bolborosea Talia peste o broască râioasă și ochioasă, pe care o trimitea la împricinată și… gata făcătura!

Din clipa aceea, mirele începea să se foiască prin șatră ca armăsarul nelegat. Nu-i mai plăcea nici mâncarea, nici nevasta, nici salba de galbeni a socrului. Își lua cămașa cea bună, își pieptăna mustața și dispărea înainte ca cioara Taliei să apuce să-și scuture penele.

Când babacii fetei veneau disperați să ceară desfacerea, Talia îi primea în prag, cu ghiocul într-o mână și socoteala în cealaltă:

„Ați uitat galbenii, dar n-a uitat broasca!”

Plata se făcea pe loc, fără chitanță, fără eșalonare și fără contestație. Pentru că, la Pănești, de primărie te mai fereai, de poliție te mai ascundeai, dar de Talia și de broasca ei ochioasă nu scăpa niciun datornic.

Se spunea că putea să întoarcă bărbatul din drum, norocul din poartă și mintea din cap. Doar galbenii nu-i întorcea niciodată.

Nici după moartea Taliei frica nu s-a risipit prin Pănești. Dimpotrivă.

Țiganii jurau că îi bântuia. Când croncănea o cioară pe acoperiș, când orăcăia o broască prin șanț sau când se răsturna singură o carte din pachet, era limpede pentru toată șatra: Talia venise să-și verifice datoriile.

Pirandele își trăgeau bărbații în casă, babacii ascundeau galbenii, iar cei rămași neachitați promiteau, cu mâna pe inimă, că vor plăti chiar a doua zi.

Talia murise.

Dar socotelile ei, nu.

Și se pare că nici blestemele.