IONEL OLTEANU, PRIMARUL COMUNEI MORTENI: ”Continuă asfaltarea străzilor afectate de lucrările la rețeaua de canalizare”

Mariana IonescuNoutăți6 mai 2026Acest articol a fost citit de 75 ori

Lucrările de refacere a carosabilului pe străzile din comuna Morteni afectate de introducerea rețelei de canalizare continuă în această perioadă, administrația locală derulând intervenții de asfaltare în zonele unde terenul a necesitat consolidare și aducere la cota inițială.

Primarul comunei Morteni, Ionel Olteanu, a prezentat imagini de pe șantier și a precizat că echipele de lucru desfășoară în prezent operațiuni de asfaltare pe mai multe sectoare de drum unde au fost executate lucrări pentru extinderea infrastructurii de canalizare.

„Continuăm asfaltarea zonelor unde a fost introdusă conducta de canalizare. Lucrările de refacere a carosabilului sunt în desfășurare și vor continua până la finalizarea tuturor sectoarelor afectate de investiție”, a transmis edilul.

 

În ultima perioadă, locuitorii au semnalat în repetate rânduri necesitatea refacerii suprafețelor de drum afectate de lucrările la rețeaua de canalizare, iar administrația locală susține că intervențiile aflate acum în derulare răspund acestor solicitări.

Potrivit reprezentanților Primăriei Morteni, lucrările fac parte din procesul de finalizare a investițiilor în infrastructura de utilități și urmăresc readucerea străzilor la condiții optime de circulație.
Foto: Primarul Ionel Olteanu și reprezentanți ai administrației locale au verificat stadiul lucrărilor de asfaltare desfășurate pe străzile din comună.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...