Elevii Clubului de Drept de la Colegiul Național „Vladimir Streinu” Găești au organizat o activitate de informare și prevenție dedicată combaterii consumului de tutun, a utilizării țigărilor electronice și a
Elevii Clubului de Drept de la Colegiul Național „Vladimir Streinu” Găești au organizat o activitate de informare și prevenție dedicată combaterii consumului de tutun, a utilizării țigărilor electronice și a
Privirea Biancăi, o adolescentă delicată din Moreni, județul Dâmbovița, spune totul. În ochii ei mari și frumoși se ascunde o durere pe care puțini o pot înțelege. Viața ei s-a
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, anunță că s-a prelungit termenul de trimitere a lucrărilor pentru participarea la Salonul Anual de Grafică – Desen „Marin Petre
În multe locuințe, în special în apartamentele de bloc situate în zona de mijloc a tronsoanelor, băile fără fereastră sunt o realitate comună, iar fără o ventilație corespunzătoare, aceste încăperi
La Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” din Titu, Ziua Europei a fost celebrată cu bucurie, culoare și multă implicare. Elevii, sprijiniți de părinți și cadrele didactice, au organizat un eveniment
Căutăm livratori și ajutor de bucătar care să se alăture echipei noastre! Dacă ești harnic, serios și îți place să lucrezi într-un mediu prietenos, te așteptăm cu drag! Pentru mai
Mobila Elada caută o persoană organizată, comunicativă și responsabilă, pentru postul de Coordonator Relații Comerciale & Preluare Comenzi. Responsabilități principale: Comunicarea cu platformele online de mobilier: transmiterea portofoliului de produse,
Ofer spre închiriere apartament decomandat, cu două camere, mobilat, cu toate utilitățile, lângă Școala ”Șerban Cioculescu”, începând cu data de 1 iunie. Prețul chiriei:1300 lei/lună Pentru alte detalii, sunați la
Vă aducem la cunoștință că, în data de 08.05.2025, în intervalul orar 09:00 – 17:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru următoarele blocuri: 1, 1A, 2, 2A, 3,
O oportunitate rară: 9.600 mp de pădure, într-o zonă liniștită și accesibilă, ideală pentru exploatare, relaxare sau investiție pe termen lung. Preț avantajos: 25.000 lei – negociabil! Contact: 0774.433.284 –
Șerban Andrei-Sebastian, domiciliat în Sat Poroinica, Comuna Mătăsaru, anunță începerea lucrărilor de construcție locuință P+M, conform autorizației de construcție Nr.2 din 14.03.2025, emisă de Primăria Comunei Mătăsaru, în satul Poroinica,
Angajam: Mecanic, Electrician Operatori Productie Se ofera: – Salariu atractiv conform pozitiei ocupate – Tichete de masa in valoare de 30 lei/tichet; – Transport asigurat gratuit pe rute prestabilite –
Ești energică, sociabilă și gata să începi o nouă aventură profesională? Vino în echipa 5 To Go! Ce îți oferim: Program full-time, în ture – perfect pentru un echilibru viață-job
In temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se publică spre cunoştinţă generală faptul că a fost elaborat proiectul privind stabilirea tarifului de
LISTA COMPLETĂ DE PREȚURI PUI DE O ZI Carne – 4,39 lei Mixt – 4,39 lei Barat – 4,39 lei Gât golaș – 4,49 lei Ranger – 4,49 lei Monaco
Pe 11 mai 2025, Stadionul Municipal din Târgoviște va deveni locul unde pașii fiecărui participant vor conta mai mult ca niciodată. ADRA România, în parteneriat cu Școala Primară Adventistă din
Arctic, unul dintre cele mai iubite branduri românești, a fost recunoscut ca lider în categoria aparatelor electrocasnice pentru locuință, din punct de vedere al raportului calitate-preț, potrivit celui mai nou
Alegerile prezidențiale din județul Dâmbovița au fost un test de sinceritate politică pentru electoratul coaliției de guvernare și pentru structurile interne ale PSD. Cu toate că alianța PSD-PNL l-a susținut






