“Dragii mei, pentu toate momentele frumoase care au fost şi care urmează să vină, în pragul noului an, vă mulţumesc şi îmi reînnoiesc legătura de suflet cu voi. Acum, la
“Dragii mei, pentu toate momentele frumoase care au fost şi care urmează să vină, în pragul noului an, vă mulţumesc şi îmi reînnoiesc legătura de suflet cu voi. Acum, la
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, un grup de detinuți, de la Penitenciarul Găești, însoțiți de Pr. Oană Marian, capelanul instituției, au mers în pelerinaj la mânăstirile Dealu
Sărăcia l-a împins pe un bărbat de 40 de ani, din Morteni, către un gest extrem. Omul este zidar şi se pare că nu câştigă suficient ca să-şi asigure un
Astă-vară, publicam scrisoarea deschisă a unui găeştean, care venea cu dezvăluiri complete despre taximetria ilegală din oraş. Persoana respectivă, extrem de bine documentată şi – mai mult ca sigur, spunem
Ana Maria le mulţumeşte tuturor găeştenilor care s-au implicat în căutarea lui Lucky. Iată mesajul tinerei:”L-am gasit. S-a întors singur şi nu vreau să vorbesc aiurea, dar câinele era cald,
Lucky este un bichon în vârstă de aproape trei ani, cu blăniţa albă spre crem, de talie mică spre medie. Îi aparţine unei fetiţe de pe strada Avram Iancu, pe
Învăţătorul Trandafirescu Aurel George, una dintre figurile marcante ale comunei Gura Foii, a plecat la ceruri luni, 26 decembrie, la vârsta de 81 de ani, în urma unui atac cerebral
Imagini greu de urmărit, surprinse pe un câmp din localitatea Crângurile. 4 tineri schingiuiesc un cal înhămat la căruţă, pentru raţiuni greu de înţeles. Roata atelajului este blocată de un
Vă doresc din suflet să aveţi parte de tot ceea ce poate fi mai bun şi să oferiţi din fericirea dumneavoastră tuturor celor dragi! Privesc în urmă la realizările acestui
Este timpul să ne despovărăm sufletele de grijile şi tensiunile vieţii de zi cu zi, pentru a ne bucura cu adevărat de marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Fie ca razele
Iubiții mei fii sufletești, slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini, Pentru întreaga lume creștină, Nașterea Domnului este sărbătoarea speranței, a comuniunii și a bucuriei, deoarece Fiul Cel slăvit al
Gesturi de suflet din partea Organizaţiei PSD Găeşti, în pragul sărbătorii Naşterii Domnului. Consilierii locali au mers la Casa Îngerilor, unde au fost Moşi Crăciuni pentru copilaşii de la Centrul
Au ajuns pe culmile disperării! Sute de oameni din comuna Mătăsaru sunt bătaia de joc a companiei Electrica. Zile întregi, sunt lăsaţi pe întuneric, deşi plătesc la zi facturile, pentru
Tuturor locuitorilor comunei Corbii Mari le doresc ca minunatele Sărbători ale Crăciunului, colindelor şi datinilor strămoşeşti să îi găsească la ceas de bucurie, alături de cei dragi. Gândurile bune şi
Un bărbat de 28 de ani, din Burduca, i-a şocat pe poliţişti, după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod, chiar în centrul localităţii Cuparu, rămânând suspendat. Tânărul
Primăria Găeşti a fost luată astăzi cu asalt de către copiii de la toate şcolile şi grădiniţele din oraş. Coloraţi, veseli, îmbujuraţi, cu căciuliţe de spiriduşi pe cap, micuţii au
Gura Foii a intrat în atmosfera de sărbătoare. Privilegiaţi au fost, bineînţeles, cei mai mici locuitori ai comunei care l-au primit, aşa cum se cuvine, pe Moş Crăciun, adus special
A fost una dintre cele mai frumoase zile de peste an pentru copiii din comuna Petreşti. Moş Crăciun a venit pe terenurile de sport din Ioneşti şi Petreşti, încărcat de






