Un accident deosebit de grav a avut loc în această dimineaţă pe DJ721, în afara localităţii Burduca. Viaţa s-a încheiat subit pentru trei tineri din Sperieţeni, doi băieţi şi o
Un accident deosebit de grav a avut loc în această dimineaţă pe DJ721, în afara localităţii Burduca. Viaţa s-a încheiat subit pentru trei tineri din Sperieţeni, doi băieţi şi o
Bugetul redus nu-l împiedică pe primarul comunei Gura Foii, Radu Georgescu, să îndeplinească obiectivele din programul său. Peste câteva săptămâni, nu va mai fi nicio uliţă neasfaltată în întreaga comună
Vând Ford din anul 2001, 195000 km. Maşina este foarte bine întreţinută şi nu are rugină. Aer conditionat, inchidere centralizată, geamuri electrice, asigurare valabila până la data de 1-07-2018, ITP
Concertele continuă şi în această seară- în spatele Parcului Central. Cunoscuţi solişti de muzică populară vor urca pe scenă începând cu ora 19.00. Aşadar, vă vor încânta Elena Merişoreanu, Daniel Trifu,
SERE Dragodana angajează şoferi – categoria B pentru distribuţie legume. Salarii bune, program lejer. Relaţii la telefon 0785.348.295
Guvernul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end și ziua
Timp de 4 zile (20-23 iulie) Găeştiul va sărbători cei 519 ani de atestare documentară prin spectacole incendiare cu artişti consacraţi de muzică populară şi uşoară. Acest lucru a fost
Prima zi de sărbătoare a Găeştiului s-a desfăşurat la Casa de Cultură “Dumitru Stanciu”. Au fost premiate 28 de cupluri care au sărbătorit 50, respectiv 60 de ani de căsnicie
Potrivit prevederile art. 39 alin. 1 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, consilierii locali sunt convocati in sedinta ordinara in data de 19.07.2017 ,
Primaria oras Gaesti cu sediul in str. 13 Decembrie nr.102 A, telefon 0245/ 606082; 0245/ 606083; fax 0245/606085 , anunta participantii la traficul rutier pe D.N. -7 , Bucuresti – Pitesti
Vand apartament 2 camere situat in Bl. 4, Sc. B, Et. 3, Ap.16- Preţ:25000 Euro Relatii la telefon: 0767033950
Dr. Nicolae Ene- internist cu competenţă de ecocardiografie, care lucrează şi este foarte apreciat la un spital din Franţa- a venit în vacanţă acasă, la Găeşti, şi va începe consultările
Pe 15 iulie va avea loc, la Casa de Cultură, cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Dans „Condurul de Cleştar”, organizat de Clubul Copiilor Găeşti, în parteneriat cu
Se ofera: Loc de munca stabil! Salariu motivant,, bonus de performanta, alte beneficii; Curse in regim de COMUNITATE! Camioane moderne Euro 6 – aparate automate pentru plata taxelor de drum
Pussycat Night Club din Piteşti angajează dansatoare și ospătărițe. Câstiguri substanțiale, salariu + comision. Pentru mai multe informații sunați la numărul 0722303086.
Timp de 4 zile, Găeştiul va fi în sărbătoare. Unii dintre cei mai în vogă artişti vor concerta la 519 ani de atestare documentară a oraşului. Pe 20 iulie circulaţia
La data de 12 iulie a.c., polițiștii de la rutieră au fost prezenți în stradă și au acționat pentru identificarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de
A vrut să se răcorească, dar a dispărut în apele râului Argeş. Un tânăr în vârstă de 34 de ani este căutat de pompierii de la Detașamentul Titu şi cei






