Ministerul Afacerilor Externe informează că șapte persoane care își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei României la Paris au fost testate pozitiv cu COVID-19. Au fost dispuse măsurile care se impun
Ministerul Afacerilor Externe informează că șapte persoane care își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei României la Paris au fost testate pozitiv cu COVID-19. Au fost dispuse măsurile care se impun
Începând de ieri, 29 martie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 4, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă
Firma Elunos, din Gaesti, Strada Academician Serban Cioculescu, Nr. 90, situata langa restaurantul Rodiv, vinde faina ungureasca de patiserie, malai, zahar Coronita, dar și orez la preturi foarte avantajoase! Informatii,
“MECANPETROL S.A., cu sediul social in Gaesti, Sos. Bucuresti-Pitesti km. 70, jud. Dambovita, angajeaza contabil si inginer. Cerinte contabil: – experienta in activitatea financiar-contabila a societatilor comerciale; – cunostinte avansate
Misiune dificilă pentru pompierii găeşteni! Aceștia au fost chemați să stingă un incendiu ce a cuprins cel puţin 5 ha de teren cu vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş între Găeşti
Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României,
se află în izolare la domiciliu 2343 persoane asimptomatice au ieșit din izolare la domiciliu 409 persoane se află în carantină, în centrele special amenajate, 90 de persoane au ieșit
Situația se complică la Corbii Mari. Alte șapte persoane au fost infectate cu coronavirus şi transportate azi-noapte la spital cu ambulanțele. Asadar, în Corbii Mari au fost confirmate pozitiv pana
Au fost înregistrate încă 4 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus. România a ajuns la un număr de 34 decese. 31. Bărbat, 65 ani, jud. Arad, internat în
Un nou lot de echipamente de protecţie pentru județul Dâmbovița. În această seară, în județul Dâmboviţa au ajuns 2.060 combinezoane de protecție. Acestea au fost distribuite de ISU “Basarab I”
Poliţişti, mascaţi şi jandarmi se află de două zile în Corbii Mari, astfel încât oamenii să înţeleagă că este nevoie să rămână în case. Măsurile au fost luate după ce
UPDATE: Preotul Costin Botea va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), acolo unde va putea beneficia de asistenţă medicală de specialitate. “AM ÎNVINS! Părintele Botea Costin va
Imnul României s-a auzit astăzi, la ora 17.00, în difuzoarele maşinilor de poliţie din întreaga ţară. Gestul impresionant a fost dedicat oamenilor care stau acasă şi respectă carantina. „Aceasta actiune,
Astăzi, 28.03.2020, în județul Dâmbovița: se află în izolare la domiciliu 2230 persoane asimptomatice au ieșit din izolare la domiciliu 393 persoane se află în carantină, în centrele special amenajate,
Hanul Dragodana, aflat la nici 10 kilometri de Găeşti, devine din această noapte, de la ora 00.00, centru de carantină pentru persoanele care se reîntorc în România din zonele roşii
Momente de cumpănă în comuna Corbii Mari, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Găeşti. De la apariţia primului bolnav infectat cu coronavirus, care între timp a şi decedat, alte
Patiseria „La Liber” din Găeşti îşi continua activitatea la capacitate minimă şi în depline condiţii de siguranţă. Puteţi achiziţiona delicioasele produse fie cumpărându-le pe cele expuse, fie comandând la numărul
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au depistat un bărbat de 31 de ani, din Mătăsaru, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. În urma






