Un motociclist gaestean în vârstă de 22 de ani s-a ales cu o spaimă puternică și julituri zdravene în urma impactului pe care l-a avut cu un autoturism în
Un motociclist gaestean în vârstă de 22 de ani s-a ales cu o spaimă puternică și julituri zdravene în urma impactului pe care l-a avut cu un autoturism în
Primarul comunei Petrești, Andrei Lucian Daniel, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că tocmai și-a făcut cea de-a doua doză de vaccin de la Pfizer și că se simte
”Acțiune în târgul săptămânal din Găești În aceasta dimineața, în intervalul orar 06:30-11:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de
Prioritățile cetățenilor din comuna Vișina s-au aflat pe agenda discuțiilor purtate de primarul Jean Istrate cu conducerea Consiliului Județean Dâmbovița. Canalizarea, stația de epurare, refacerea și consolidarea podului peste Neajlov,
Marin Manda, primarul comunei Cobia, a fost gazda delegației Consiliului Județean Dâmbovița, condusă de președintele Corneliu Ștefan. În cadrul vizitei, a fost analizat stadiul în care se află obiective de
Societate comercială angajează 4 lucrători pentru fast-food la Padina. Program: o săptămână de lucru/o săptămână – liber Se asigură cazare și masă. Salariu foarte atractiv. Dacă vă interesează acest job,
Miracolele există, iar ele sunt printre noi! Omul de afaceri găeștean Cosmin Voevodschi face încă o faptă bună, pe lângă multe altele care au rămas nepublice. În doar câteva minute
2021 este un an complex, dacă vorbim de amenajări interioare. Anul precedent a fost unul provocator, pentru că cei mai mulți dintre noi am fost nevoiți să petrecem cea mai
3000 de euro este suma de care au nevoie locatarii blocului 18, pentru a putea demara reconstrucția imobilului distrus de o explozie puternica în luna ianuarie. Este vorba despre banii
”Am aprobat bugetul local pe anul 2021. Vreau sa amintesc câteva din proiectele pe care doresc sa le implementăm la nivelul comunei anul acesta. Asfaltare strat doi strada Starceni 2
4 bărbați din Valea Mare și Crângurile, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani, au fost arestați într-un caz cutremurător. Ei sunt acuzați ca ar fi violat o
”La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au fost sesizați, prin plângere, de un bărbat în vârstă de 39 de ani,
Poliția locală din Găești a găsit astăzi documentele pierdute ale lui Nicolae Emil din Mogoșani. Pentru a le recupera, bărbatul trebuie să meargă la sediul Poliției Locale de la Primăria
Electrouniv din Găești angajează femeie de serviciu pe perioadă nedeterminată! Salariu : 2500 lei net lunar + bonuri de masă. Relații despre job puteți afla sunând la numărul de telefon
Depozitul ELUNOS vine cu o oferta extraordinara pentru clientii interesati la limonada MARKA cu aromă de lămâie, portocale, soc, ghimbir, căpșuni, struguri, etc.: PREȚ: 2,20 lei/sticlă la 2 litri. Un
SPITALUL DIN GĂEȘTI A PRIMIT SPRIJIN DIN PARTEA BISERICII Marți, 20 aprilie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, parohiile: Butoiu, Butoiu de Sus, Dragodana, Picior de Munte
ALC INJECT POLISTIREN din Petrești angajează șoferi cu categoriile C, D și E. Detalii legate de conditiile de angajare si salarizare se pot primii la sediul firmei – SC ALC
SC Kelong Electrical Appliances SRL, cu sediul in Gaesti, angajeaza mecanici si electricieni intretinere si reparatii utilaje. Salariu negociabil, transport asigurat, tichete de masa, bonusuri de performanta, pachet anual de






