in ,

LIGA A V-A VEST. Viitorul Burduca a obtinut inca o victorie și se afla la doar 2 puncte in spatele primei clasate

Meci dramatic la Gura Foii. Echipa locala a fost invinsa de Viitorul Burduca cu 4-1. Daca de obicei într-un meci puteai remarca ușor omul meciului după golurile date sau aportul adus la victorie, de data asta omul meciului a fost stabilit după prestația sa ca arbitru.

Centralul Șerbănoiu Iulian a atins penibilul când a mers in margine să-și mustre colega tușieră pentru că a ridicat fanionul la un fault deși el nu a fluierat. Daca în mod obișnuit echipa care este condusă protestează pentru arbitrajul prost, de data asta avem de a face cu un caz rar în fotbal, când și echipa care conduce cu 3-0 protestează împotriva aceluiași arbitraj.

Deși fazele de atac s-au succedat la ambele porți, ele au fost fructificate doar de către oaspeți, care s-au retras la cabine cu un avantaj de doua goluri după primele 45 de minute.

Repriza a doua avea să le aducă celor de la Viitorul Burduca un al treilea gol, dar și eliminarea marcatorului pentru că ar fi instigat tribunele atunci când le-a făcut semn că oaspeții au marcat 3 goluri.

Minutul 80 avea să aducă cel de al patrulea gol pentru Burduca, scor rușinos de care cei de la Gura Foii au scăpat în ultimul minut de joc prin șutul căpitanului lor, ce a transformat de la aproape 30 de metri.

Un lot valoric net superior de data aceasta al celor de la Burduca și lipsa unor jucători de bază de la Gura Foii a făcut ca scorul final sa fie de 4-1 pentru oaspeti. Sperăm ca pe viitor sa avem parte de echipe de arbitrii in care centralul sa nu submineze deciziile luate de colegii săi asistenți, iar fotbalul sa se desfășoare fara evenimentele de care am avut parte astăzi.

Comments

Dă-i un răspuns lui Gheorghe TrandafirAnulează răspunsul

  1. Eliminarea jucătorului de la Burduca a fost nedreaptă !… Jucătorul nu a făcut gesturi obscene, a arătat golul cu nr.3 și că s-a făcut liniște… Se vede asta și din poza d-vs, felicitări că ați prins-o, … Eliminarea gratuită îi afectează pe cei de la Burducă pentru că etapa viitoare vor juca acasă cu Valea Mare, prima clasată, și pot trece pe primul loc… Jucătorul eliminat era foarte important… Arbitrul central și-a „dat în petec” de multe ori, în special în defavoarea oaspeților…