Polițistul găeștean Dan Mocanu a fost filmat la Titu, în timp ce efectua o razie, de către un căruțaș pe care l-a amendat. Bărbatul a fost surprins în timp ce se deplasa cu atelajul pe DN 7, pe mijlocul soselei, neavând asupra sa niciun act de identitate și nici număr de înregistrare.
Ulterior, filmulețul a fost postat pe internet, iar comentariile au curs la adresa polițistului de la Rutieră.
În zona Titu, Salcuta si Lunguletu este inflație de căruțe pe drumul național, care pun în pericol siguranța participanților la trafic. De altfel, în toate regiunile agricole atelajele circulă nestingherite pe DN și numai în ultimele săptămâni au avut loc accidente grave, dintre care unul mortal, în care au fost implicați căruțași. Acesta este motivul pentru care polițiștii de la Rutieră din întreg județul se află pe teren, pentru a preveni alte nenorociri. În ciuda măsurilor dispuse, căruțașii se simt însă nedreptățiți și își permit să-i batjocorească pe oamenii legii. Cel care a realizat filmulețul susține că are acceptul primarului din Titu să se deplaseze cum are chef pe DN 7, între Titu și Sălcuța. ”Să vă plătească dl primar amenda, atunci”, a reacționat Dan Mocanu, care nu a negociat aplicarea legii.
Tot în urma acestei razii, au mai fost descoperite mopede neînregistrate și multe alte atelaje, în aceleași condiții ca cel filmat.
Iată și ce spune legea, pentru cei care vor să evite sancțiunile:
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006, aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1391/2006, obligă autorităţile publice locale în nu mai puţin de trei articole să amenajeze drumuri pentru căruţe, însă primăriile din țară nu au dat buzna să amenajeze astfel de drumuri, din lipsa evidentă a banilor pentru astfel de proiecte. Primul este art. 53, prin care „autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală“. Articolul 71 interzice accesul căruţelor pe drumurile naţionale şi în municipii, iar la alin. 2 aminteşte autorităţilor locale că au „obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi căruţelor. În final, la art. 128 se spune că autorităţile publice locale au următoarele atribuţii: iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală pe drumurile pe care le administrează şi pentru asigurarea spaţiului şi depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând pe drumurile publice pe care le este interzis accesul.
”Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile”. Ce trebuie sa stie căruțașii: – ca sunt interzise accesul si deplasarea vehiculelor cu tractiune animala pe drumurile nationale, in municipii si pe drumurile la inceputul carora exista indicatoare de interzicere a accesului. Dacă borna de pe marginea drumului are partea de sus vopsită cu roșu, nu ai ce căuta pe acel drum – ca, pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tractiune animala trebuie sa fie conduse pe acostament, adica partea aia neasfaltată cu lățime de circa 2 metri, rămasă pe marginea drumului sau, in lipsa acestuia, cat mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile. – conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul cu tracţiune animală, necesită înregistrarea acestuia, iar conducătorul lui trebuie să aibă cel puţin 16 ani şi să nu sufere de afecţiuni de natură a-i diminua capacităţile psiho – motorii; adică nu lăsați copiii și nici adulții care suferă de epilepsie să plece singuri cu căruța – ca atelajul trebuie sa fie dotat cu: doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare alba, in fata si doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare rosie in spate, montate cat mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului. Mai pe românește două stopuri ca de bicicletă, roșii pe spate și albe în față. – ca, pentru a fi observat pe timpul noptii, atunci cand ploua torential, ninge abundent sau este ceata densa ori in alte conditii meteorologice care reduc vizibilitatea, vehiculul cu tractiune animala trebuie sa fie dotat in plus, in partea laterala stanga, cu cel putin o lumina de culoare alba sau galbena, situata mai sus de nivelul rotilor.
Adică, să aveti o lanterna la dumneavostră ori un felinar legat la o inalțime care să depășească nivelul roților. – ca trebuie sa aplice pe harnasamentul animalului tragator materiale reflectorizante pentru ca acesta sa fie vazut cu usurinta de catre ceilalti participanti la trafic; puteti pune stopuri de diferite mărimi, ori benzi reflectorizante asemănătoare celor de pe vestele alea obligatorii. Totodată, căruţaşul trebuie să poarte vestimentaţie cu elemente reflectorizant-fluorescente. – ca trebuie sa aiba montate placutele cu numarul de inregistrare in locuri unde sunt in permanenta vizibile, una pe partea stanga si una la partea din spate a vehiculului. Atenție, trebuie sa aveți numarul de inregistrare primit de la primărie, nu orice număr de autoturism primite de la nepotul care a vândut mașina. Dumneavostră mergeți cu căruța, nu cu mașina înmatriculată in Bulgaria.
Care sunt obligatiile carutasului: – sa aiba asupra sa actul de identitate, certificatul de inregistrare, iar pe vehicul montate placutele cu numarul de inregistrare; – sa nu conduca vehiculul cand se afla sub influenta alcoolului, a produselor sau substantelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora; – sa conduca animalele astfel incat acestea sa nu constituie un pericol pentru el si ceilalti participanti la trafic; – de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa, sa nu circule pe drumurile publice fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante si fara ca vehiculul sa aiba in partea din fata un dispozitiv cu lumina alba sau galbena, iar in partea din spate un dispozitiv cu lumina rosie, amplasate pe partea laterala stanga; – sa semnalizeze schimbarea directiei de mers cu bratul si sa se asigure ca din fata sau din spate nu circula vehicule carora le poate pune in pericol siguranta deplasarii; – sa nu opreasca sau sa stationeze pe partea carosabila a drumului public; – pe timpul opririi sau stationarii pe acostament ori in afara partii carosabile, sa lege animalele astfel incat acestea sa nu poata intra pe partea carosabila; – sa nu patrunda pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi; – sa nu transporte in vehicul persoane care stau in picioare.