Contactează-ne pe

Educație și cultură

Călătorie educativă în lumea satului la Şcoala Gimnazială Ulieşti

Publicat în data de

- 362 vizualizări

  Elevii Școlii Gimnaziale Ulieşti participă pâna în luna mai la un Proiect ce se desfășoară la nivel naţional, alături de alte 51 de școli din întreaga țară. Proiectul promovează educația nonformală pentru copiii din mediul rural.

 Școala Gimnazială Ulieşti a înființat un CLUB ACTIV CELS, cu un număr de 80 de elevi de la clasele I-VIII, coordonați de profesoara de Limba și literatură română, Voicu Mihaela, alături de alte cadre didactice partenere: învăţătoare și profesori.

În acest sens, au fost organizate ateliere de creativitate, activități care stimulează inteligența emoțională și dezvoltarea armonioasă a copiilor, precum și activități recreative.  Elevii Clubului ACTIV CELS au participat și la acțiuni de voluntariat în luna noiembrie 2018, de Ziua Dăruirii, care promovează altruismul și generozitatea.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost lansată la nivel național o competiție de creativitate prin lucrări plastice, Vocea ta, Vocea Copiilor, la care unul din câștigători a fost elevul Radu Silviu Alexandru, de la clasa a V-a. Activitățile vor continua și în semestrul al doilea cu noi provocări. Le urăm mult succes!

 

Publicitate
Spune-ți părerea

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Educație și cultură

Află când se dă startul sezonului de iarnă în Găești! PARTICIPA ȘI TU LA MANIFESTĂRILE PREGĂTITE DE AUTORITĂȚILE LOCALE!

Articol scris de

Paradă cu torțe, inaugurarea iluminatului de Crăciun, spectacol si concursuri interactive! Aceasta este oferta autorităților locale pentru debutul sezonului sărbătorilor. Vineri, 29 noiembrie, de la ora 17.00, toți gaestenii sunt invitați să se bucure împreună de unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase evenimente de peste an: parada cu torțe, organizată de formațiile Casei de Cultură în centrul orașului. Apoi, împreună cu primarul Grigore Gheorghe, vor fi aprinse luminițele de sărbători, care vor imbraca orașul in haină festiva. De la ora 17.30, sunteți invitați la Casa de Cultură, acolo unde trei echipe ambițioase se vor lupta pentru premiul cel mare la concursul de cultură generală, iar cei mai talentati copii la eseu și fotografie vor fi premiati. Totul, in cadrul unui show de zile mari, care va va bucura sufletele.

 

Citește articolul

Educație și cultură

PERFORMANȚĂ: Elevul găeștean Luca Neagu, locul întâi la Concursul Eparhial Biserici și Mănăstiri Dâmbovițene!

Articol scris de

Este un tânăr modest, dar cu multă personalitate. În ochii lui se citesc bunătatea, inteligența și mai ales bunăvoința. Este unul dintre cei mai străluciți elevi ai Școlii ”Șerban Cioculescu” și, iată, rezultatele nu întârzie să apară.
Luca Neagu a participat, alături de alți 323 de elevi din școlile și liceele din orașele dâmbovițene, la Concursul Eparhial Biserici și Mănăstiri Dâmbovițene, organizat de Arhiepiscopia Târgoviștei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, fiind pregătit de profesor Ionela Ciobanu.
Lucrarea saMănăstirea Izvorul Tămăduirii Pătroaia Deal, comuna Crângurile, județ Dâmbovița,  a fost inspirată de Maica Stareţă Inocenţia Costache, o femeie implicată, dinamică şi plină de har divin,  care l-a determinat  pe Luca Neagu sa scrie  cu pasiune despre mânăstire!

 

Astfel, eseul  a impresionat atât de mult juriul, încât, la categoria sa de vârstă, a câștigat premiul I.
Competiția este una prestigioasă și reprezintă o continuare a demersului cultural-educațional inițiat în anul 2016 de Arhiepiscopia Târgoviștei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, prin organizarea concursului ”Ieromonahul Macarie și excelența tipografică de la Târgoviște în secolele XVI-XVIII”, a concursului ”Diaconul Coresi – Voievod al limbii române și promotor al unității naționale ” din anul 2017, și continuat, în anul Centenar 2018, cu concursul ”Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918”.

Găeștiul a fost reprezentat în concurs de doi elevi de la Școala ”Șerban Cioculescu” (profesori Ionela Ciobanu și Cătălin Ciobanu), trei elevi de la Școala ”Radu cel Mare” (prof. Ștefan Nuica), doi elevi de la Colegiul Național ”Vladimir Streinu” (prof. Stan Coca) și cinci elevi de la Liceul Tehnologic ”Iordache Golescu” (prof. Cristian Simescu și Gheorghe Ilinca). Evaluarea lucrărilor a fost realizată de o comisie formata din inspectorul de limba si literatura romana, de inspectorul de istorie/geografie, de un profesor de limba romana, de pr. insp. de religie si de pr. consilier Ionut Ileana.
Premierea a avut loc la Târgoviște, în prezența inspectorului școlar general Sorin Ion și a inspectorului școlar general adjunct, prof. Cristina Stroe. Participanții au primit diplome și cărți, iar câștigătorii au beneficiat și de sume de bani.

Citește articolul
Publicitate
--------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------
-------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------

Noutăți

Loading...