Contactează-ne pe

Educație și cultură

MĂNĂSTIREA COBIA – COLȚUL DE RAI DIN APROPIEREA GĂEȘTIULUI

Publicat în data de

- 646 vizualizări

Situat la doar 6 km de Găești, în comuna Cobia, satul Mânăstire,  locașul de cult construit aici a dat numele și satului care s-a format pe teritoriul pământurilor închinate de către Stolnicul Badea Boloșin mănăstirii Cobia.

Din Găești, se poate ajunge aici pe DJ 702E, coordonatele  GPS fiind următoarele: 44°46’57.57″N, 25°20’11.83″E. Călătorii ajunși aici spun că și-au regăsit liniștea pe care de mult o căutau, peisajul mirific, pădurea ce protejează valea Cobiuței dar și harul preotului Popescu conlucrând la oferirea unei experiențe spirituale pe care nu o mai regăsești nicăieri.

Mănăstirea poartă hramul Sfantul Ierarh Nicolae și a fost construită între anii 1571-1572 de Badea Boloşin Stolnicul, sub domnia lui Io Alexandru Voievod. Biserica, transformată în nenumărate rânduri, este tot ce a mai rămas din vechea Mănăstire Cobia, unii văzând asemănări structurale între Mănăstirea Cobia și cea de la Curtea de Argeș, cea de la Cobia fiind construită la 50 de ani după celebra construcție a meșterului Manole.

Dupa anul 1680, biserica a fost reparată de Pârvu Cantacuzino. Între anii 1723-1724 s-au prăbușit colții bisericii, iar in 1752 a fost închinată fundației filotime de la Pantilimon. Eforia spitalelor se ocupă în veacul al XIX-lea de biserica devenită parohială, făcând reparații după cutremurele din 1802, 1830, 1838. În anul 1843, sub îngrijirea eforiei se reface acoperișul bisericii, precum și casele egumenești construite pe beciurile boltite, vechi, ce se aflau la sud-vest de biserică.

Cutremurul din 1883 surpă turla mare a naosului, antrenând și o parte din zidurile altarului. Eforia Spitalelor intervine și repară turla din lemn mai groasă decât cea originală (lipsita de profilatura celei vechi), repară zidurile și construiește catapeteasma din zid asa cum o vedem și astăzi. În deceniul 3 al secolului al XX-lea, sub conducerea arhitectului Horia Teodoru, se face o nouă restaurare. O altă restaurare se face de Comisia Monumentelor Istorice in 1938.

În 1989, în condiții ostile, preotul paroh Popescu Ioan, ajutat de câțiva săteni, începe reconstrucția bisericii. Lucările au fost anevoioase, dar unde există voință, există și rezultate, astfel încât, astăzi ne putem bucura de o biserică așa cum nu mai există alta în țară.

Deși izvoarele istorice menționează că, pentru construcția inițială s-ar fi adus cărămidă smalțuită din Italia, ultimele săpături executate pentru dirijarea albiei râuilui Cobiuța mai departe de cimitirul aflat lângă biserică, au scos la iveală urmele unor cuptoare de cărămidă destul de mari, fapt ce ne face să credem că doar constructorii și cioplitorii în piatră au fost aduși din Italia, iar cărămida a fost făcută pe loc.

Legenda spune că însuși Mihai Viteazul ar fi dăruit clopotul mănăstirii Cobia, acesta aflându-se pentru scurt timp pe valea Cobiei după luptele de la Giurgiu- Călugăreni. Clopotul ar fi fost luat de nemți în al doilea război mondial, iar de atunci nu se mai știe nimic de el.

Ușile originale ale mănăstirii se află la muzeul mănăstirii Sinaia, pe uși putându-se vedea cu ușurință silueta bisericii așa cum a fost ea construită de Badea Boloșin.

Marele istoric Nicolae Iorga a tradus pisania ce dăinuie și acum intrarea în lăcașul de cult: „S-a zidit acest cinstit și dumnezeiesc hram întru rugăciunea și lauda celui între sfinți, părintele nostru, arhiepiscopul  Mirei Lichiei, Nicolae, făcătorul de minuni, și s-a zidit în numele binecinstitorului de Hristos iubitorului Domnului nostru, Io Alexandu Voevod, și a fost supt Vlădica chir Eftimie, și s-a început în luna iulie 13 zile și s-a săvârșit în luna …zile, în anul 7080 de la facerea lumii (1572 de la nașterea lui Hristos)”

Ce intrigă vizitatorul unui monument creștin ortodox este redarea semnelor zodiacale pe timpanele ocnițelor de pe fațadele de vest și de sud, dar și existența, încă vizibilă la acest moment, a stelei lui David. Aceste motive sunt explicate de preotul paroh prin natura stolnicului Badea Boloșin, cărturar umblat și deschis la minte, cunoscător a multe culturi din Balcani și nu numai. Se prea poate ca Badea Boloșin să fi integrat, de comun acord cu meșterii zidari, niște motive ornamentale ce erau considerate importante la vremea respectivă, poate tocmai pentru a răspândi cultura și în rândul maselor de țărani.

Pe ușile originale regăsim silueta bisericii având 4 turle, una mai mare deasupra pronaosului, și alte 3, egale ca mărime înșirate peste naos și altar.

În monografia dedicată de George Potra mănăstirii Cobia, regăsim o poză document, de la începutul sec XX, unde biserica are o singură turlă. Astăzi, datorită preotului care s-a ocupat de restaurarea monumentului în cele mai mici detalii, biserica are din nou 4 turle, la fel ca monumentul gândit de Badea Boloșin acum mai bine de 400 de ani.

Exteriorul bisericii posedă o decorație unică în arhitectura noastră: paramentul este alcătuit numai din caramidă smalțuită – verde, ocru, sienna – ceea ce dă un aspect de imensă bijuterie monumentului. Fațada bisericii este decorată cu firide ce se întind pe toată înălțimea sa și sunt terminate în arc de cerc, cu archivoltele marcate de un șir de cărămizi. Biserica este de tip triconic, compartimentată în altar, naos, pronaos, având în interior de 14 metri lungime și 6 metri lățime. Altarul relativ mic și destul de înalt îi conferă o zveltețe plăcută. Are în  partea de est o fereastră, înspre nord are o mică nișă (proscomidia). Naosul este mic, treflat, cu cele două abside înguste și adânci, având fiecare câte o fereastră. Pe naos este așezată turla mare, deschisă, a bisericii.

Cele patru turle ca și pereții exteriori ai bisericii au o plastică decorativă a fațadelor care ne amintește de biserica Mănăstirii Cotmeana, fiind placată exclusiv cu caramidă aparent smălțuită și divers colorată: căramiziu, verde-brun si ocru-galben. Clopotnița este zidită la circa 15 metri vest de biserică, pe ruinele fostei clopotnițe. Pare a fi din veacul al XVII-lea sau chiar mai veche. Biserica de la Mănăstirea Cobia definește clar o fază importantă în dezvoltarea arhitecturii din Țara Românească, având reale calități artistice. Pictura clopotniței este foarte recentă, neexistând mențiuni  despre o pictură anterioară. Pictura prezintă foarte plastic chinurile la care sunt supuși oamenii ajunși în iad pe peretele nordic, peretele sudic fiind alocat soborului sfinților apostoli, iar din tavan tronează Maica Domnului împreună cu pruncul lisus.

 

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Educație și cultură

GURA FOII- Sezatoare in lumea basmelor

Articol scris de

Unde putem sa depănăm povesti mai frumoase decat intr-o Biblioteca? Aici lumea basmelor prinde viața precum prind viața stelele de pe cer si fulgii de zapada pe pânza albă sub mâini pricepute sau sub mânuțele dornice de a învața!

La începutul săptămânii, a avut loc la Biblioteca Publica din Gura Foii, o noua sezatoare; un prilej nou, de a învața despre povesti, despre credința, despre traditii, despre cer și pământ!

Mariana Lixandroiu, bibliotecar responsabil 

 

Citește articolul

Educație și cultură

Comoară etnografică in Dâmbovița – un gospodar a reușit să promoveze cultura tradițională mai bine decât autoritățile

Articol scris de

În condițiile în care statul încearcă cu greu și pe bani mulți să promoveze satul românesc și tradițiile sale, un simplu cetățean dintr-un sat de câmpie reușește să amenajeze in propria casă un colț muzeistic cu exponate ce le regăsești din ce in ce mai rar chiar și în muzeele de profil. Și toate astea fără ajutorul autorităților sau al experților care ar fi trebuit să promoveze cultura tradițională din Dâmbovița.
Ne aflam în comuna Poiana, zonă preponderent agricolă, unde cultura verzei și a cartofilor este principala sursa de venit a celor implicați încă în cultivarea pământului. Aici am găsit o ciudățenie etnografică, spun ciudățenie pentru că nicăieri nu figurează vreo informație despre existența vreunei case memoriale sau a unui cămin cultural în comună, și cu toate acestea, am găsit aici un muzeu în toată regula.

 

Doamna Nicoleta Vlad recunoaște că dumneaei a fost cu ideea, iar soțul, Ion Vlad, a susținut-o în acest frumos demers, care în timp a devenit tot mai costisitor și le-a ocupat toată casa. „De ce fac asta? Pentru că îmi place, și când îți place ceva depui toată energia în acel lucru. Am pierdut mult timp restaurând anumite piese dar am făcut-o din pasiune. Mă simt bine când văd toate lucrurile pe care le-am adunat în ani de zile și pe care le-am salvat de la dispariție”, ne mărturisește doamna Nicoleta Vlad.
Soțul este la fel de încântat: „ne place, e ceva frumos, nu găsești pe oriunde așa ceva. Am găsit destul de greu anumite piese, dar pe urmă oamenii au venit la noi când mai găseau câte ceva prin podul casei. Sunt lucruri pe care generația de acum nu le poate aprecia pentru că nu știe la ce au fost folosite. Pentru ei sunt doar obiecte, pentru noi însă sunt amintiri”
În casa transformată în muzeu găsești de la ceramică și mobilier vechi, la piese aparținând atelierului de fierărie ori costume populare, de la obiecte din lemn, în speță linguri și copăi cioplite, la panopli realizate cu măiestrie chiar de domnul Ion. Totul este amenajat in propria casă, iar când camerele au devenit neîncăpătoare pentru exponate, prispa casei a fost revendicată de obiectele ce spun povestea altor timpuri, când țăranul își făcea în gospodăria sa toate obiectele pe care le folosea și nimic nu era aruncat. Dacă vreți să vedeți un colț din trecut, vă invit să faceți o călătorie până în Poiana, locul despre care nici autoritățile în domeniu nu au aflat că există.
Citește articolul
Publicitate
--------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------
-------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------