Contactează-ne pe

Alt „curcan” la bulău!

Publicat în data de

- 512 vizualizări

Alt „curcan” la bulău!

Traian Ureche, fostul şef de post al comunei Şelaru (care activa acum la Secţia Petreşti după unificarea posturilor), a fost reţinut astăzi 10 noiembrie de către Parchetul Dâmboviţa pentru luare de mită. În fapt, Ureche a pactizat cu hoţii de ţiţei din comuna pe care cu onoare o păstorea, în scopul protejării activităţii infracţionale de sustragere de produse petroliere din conductele unei societăţi comerciale. În 30 septembrie a.c., o megaacţiune cu 100 de echipaje de poliţie, cu elicoptere care filmau din înaltul cerului, cu toate serviciile implicate (Direcţia Generală Anticorupţie, Direcţia Generala de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul General al Aviaţiei, Direcţia de Supravegheri Operative, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi Serviciul Român de Informaţii) au băgat în sperieţi localnicii. La acea vreme, din 85 de persoane luate pe sus, în arest au rămas doar 18, oamenii legii fiind lăsaţi liberi ca păsările cerului. La 40 de zile fix, poliţistul Traian Ureche a fost săltat de mascaţi dintr-un spital din Bucureşti şi dus în faţa procurorilor. Dovezile DGA sunt pentru 4000 de lei. Iată câteva acuze din comunicatul DGA: „În baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa au efectuat activităţi procedurale (percheziţii, audieri etc.) în vederea probării activităţii infracţionale a poliţistului. Astfel, s-a stabilit că inculpatul U.T. a primit în repetate rânduri, la diferite intervale de timp, de regulă săptămânal, sume de bani totalizând circa 4.000 lei de la un cetăţean în scopul protejării activităţilor desfăşurate de acesta şi complicii săi pe linia sustragerii de produse petroliere (ţiţei). Poliţistul nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, neluând măsurile necesare în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în activitatea infracţională. Totodată, a furnizat informaţii necesare desfăşurării activităţii infracţionale. ” Ne imaginăm cum e treaba cu informaţiile către infractori şi, sincer, nu avem niciun regret pentru astfel de oameni plătiţi din bani publici să aplice legea, nu să-şi ia spaga şi să acopere hoţia. Infractorii de la Şelaru înţepaseră conducta şi aveau robinetele de ţiţei în curţi sau la poartă. Poliţistul şef îi ajuta pe cumpărătorii de ocazie să tranziteze liniştiţi comuna, iar pe proprietarii de robinete să vândă fără frică. Traian Ureche este acum în beciul IPJ, iar mâine,11.11.2011, va fi prezentat Tribunalului Dâmboviţa cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Noutăți

CARPATIK HOME & GARDEN, UN MAGAZIN PENTRU OAMENII GOSPODARI!

Articol scris de

Primavara aceasta vine cu  oferte foarte atractive in noul magazin Carpatik home & garden, deschis de curand in centrul orasului Gaesti, aproape de Piata agroalimentara.

Dam starul promotiei de primavara in 27 februarie ora 10, iar  primii 100 de clienti primesc CADOU un sistem  audio (doua boxe si  unitate centrala cu radio si CD) pentru cumparaturi  de mimim 99 lei.

Oferim clientilor nostri solutii foarte avantajoase si consiliere pentru achizitionarea  produselor  de calitate de la brandurile  consactrate; STIHL, MAKITA, BOSCH RURIS, OMAC, ROTAKT, YATO si multe altele.

Promotia cu reduceri mari  cuprinde o gama variata de produse pentru casa si gradina:

motocultoare pe benzina si diesel de la 7CP la 15 si 18CP cu toate accesriile, remorci, tractoare de 20 si 26CP cu toate accesoriile, motofierastaie, motocoase, masini de tuns gazonul, motopompe si pompe submersibile, masini de gaurit, compresoare, moara cu ciocanele, polizoare unghiulare, generatoare de curent, aparate de sudura si multe alte articole atat de necesare in fiecare gospodarie.

Avem oferte avantajoase si pentru clientii care doresc sa cumpere cu cardul de cumparaturi in 12 rate fara dobanda sau cu sistemul de creditare, atat pentru angajati, cat si pentru pensionari.

Va asteptam cu drag sa descoperiti ofertele din magazinul nostru!

Grabiti-va sa prindeti cadoul si alte surprize pe care le–am pregatit in aceasta promotie!

 

Citește articolul

Evenimente

Cuțitarul Togan recidivează! A IEȘIT DIN PUȘCĂRIE ȘI A COMIS-O GRAV!

Articol scris de

Proaspăt eliberat condiționat, găeșteanul Ion Togan, cunoscut pentru antecedentele faptelor cu violență, a recidivat. A băut bine cu un prieten în apartamentul acestuia din urmă, după care s-au luat la ceartă. Togan nu a stat prea mult pe gânduri și l-a lovit cu cuțitul în gât pe amicul de pahar.

Autoritățile au intervenit de urgență. Ion Togan este cercetat acum de procurorii de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru tentativă de omor.

Victima a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Togan fusese condamnat după ce lovise cu cuțitul un alt bărbat, tot din Găești. El a fost eliberat condiționat, după aproximativ un an de pușcărie.

 

 

Citește articolul