Contactează-ne pe

Ofiţerul Pistolea, în arest preventiv

Publicat în data de

- 765 vizualizări


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări penale faţă de inculpatul PISTOLEA NICOLAE GABRIEL, ofiţer de poliţie cu gradul de subcomisar în cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti – compartimentul investigaţii criminale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada mai – iunie 2011, inculpatul Pistolea Nicolae Gabriel, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, a acceptat promisiunea remiterii de către un denunţător a sumei de 200 euro, a pretins şi a primit de la denunţător un telefon mobil şi a primit de la acelaşi denunţător suma de 300 lei.
Banii şi telefonul au fost pretinse şi primite cu titlu de mită pentru ca inculpatul Pistolea Nicolae Gabriel să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să constituie un dosar penal pe numele unui prieten al denunţătorului care era arestat preventiv într-o altă cauză penală. În concret, inculpatul ar fi trebuit să înceapă urmărirea penală faţă de această persoană pentru o infracţiune pe care nu o săvârşise urmând ca, folosind un artificiu juridic, persoana arestată să beneficieze de reducerea perioadei de detenţie.
La data de 9 iunie 2011, Pistolea Nicolae Gabriel a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie imediat după ce a primit de la denunţător suma de 200 de euro.
Inculpatului Pistolea Nicolae Gabriel i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 9 iunie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 10 iunie 2011 să fie prezentat Curţii de Apel Ploieşti cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. “ Biroul Informare şi Relaţii Publice al DNA

Curtea de Apel Ploieşti a dat verdictul : Ofiţerul a rămas în arest pentru 29 de zile.

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Anunțuri

JOI, MAREA INAUGURARE! Fashion Mall, magazinul care aduce în Găeşti cele mai tari brand-uri!

Articol scris de

Doreşti să te îmbraci cu haine de la cele mai cunoscute brand-uri, la preţuri accesibile? Acum poţi face acest lucru fără a mai fi nevoit să pleci din Găeşti. Fashion Mall, magazinul aşteptat de ani de zile pe piaţa găeşteană, se deschide joi, 20 februarie. Îl găsiţi pe strada Independenţei, lângă BCR, de unde puteţi achiziţiona cele mai la modă şi exclusiviste haine.

Case de modă româneşti de prestigiu, precum La Dona, Cătălin Botezatu Exclusiv, dar şi brand-uri celebre: Zara, Vero Moda, Jack&Jones, Mango, Bershka sau Mustang sunt acum accesibile, la Găeşti, la magazinul Fashion Mall.

Îmbracă-te cu stil şi fii la modă, la Fashion Mall!

 

Citește articolul

Noutăți

Agresor imobilizat de doi jandarmi aflați în timpul liber

Articol scris de

„Doi jandarmi dâmbovițeni aflaţi în timpul liber au intervenit, astăzi, 19 februarie, pentru a imobiliza un bărbat care a îmbrâncit o femeie pe trotuar, aceasta lovindu-se de un gard din beton.

Aceștia se deplasau pe bulevardul Regele Carol I din mun. Târgoviște și au observat incidentul produs în imediata vecinătate a unui restaurant.

Unul dintre jandarmi când a observat că femeia căzută prezenta o lovitură în zona capului a apelat numărul de urgență 112 și a solicitat sprijinul unei ambulanțe, pentru a-i acorda acesteia îngrijiri medicale. Celălalt a intervenit prompt şi l-a imobilizat pe agresor, după care a solicitat telefonic prezenţa unui echipaj de jandarmi. Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost condus la sediul Poliției Municipilui Târgoviște, unde i-au fost aplicate măsurile legale.

Cei doi jandarmi, plutonier-adjutant Samoilă George și plutonier-major Zegheru Cătălin, își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița de peste 20 de ani”, se arata in comunicatul de presa al Jandarmeriei Dambovita.

 

Citește articolul
Publicitate
--------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------
-------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------