Contactează-ne pe

Senatorul Țuțuianu citează din ”Cronica Găeștiului” în Parlament

Publicat în data de

- 658 vizualizări


În Parlamentul României nu este o răfuială politică, aşa cum se crede, ci un adevărat concurs! O expoziţie de talente oratorice admirate, lăudate, aplaudate. Ei au alte pârghii şi ar putea să răstoarne munţii, dar, din păcate, nu se întâmplă mai nimic sau chiar nimic. Parlamentarii îngroaşă şi ei rândul vorbitorilor în van, de unde şi proverbul « câinii latră, ursul merge ». Ca şi în presă, de altfel. Numai că ei o fac de la cea mai înaltă tribună a ţării. Suntem măguliţi că senatorul PSD Adrian Ţuţuianu face interpelări în Parlamentul României, cerându-le explicaţii scrise miniştrilor lui Boc (lui Igaş de la Interne, lui Funeriu de la Învăţământ), dând citate întregi din Cronica Găeştiului. Demonstrăm încă o dată că niciodată nu scriem nedocumentat, că nu suntem sub flamura nici unei formaţiuni politice, aşa cum deseori ni s-a reproşat. Cum „ciupim” un pic un PSD-ist, ni se pune ştampila pe frunte: ”PDL-iştii dracu’!”. Cum deranjăm un PDL-ist, suntem „mângâiaţi” pe creştet: „Vi s-au înroşit şi dinţii!” Adevărul nu are culoare politică, dar beleaua este alta. Noi rămânem cu scrisul, cu duşmanii şi cu satisfacţia că cititorii sunt informaţi corect. Ei rămân cu abuzurile, cu hoţia, cu averile impresionante făcute peste noapte, cu mafia lor, cu caracatiţele şi cu strategiile lor de-ţi dau fiori pe şira spinării. Legile sunt pro mafioţi într-o Românie coruptă până în măduva oaselor, cu servicii supuse politic indiferent de guvernare şi cu o justiţie repetentă. Iată cum arată ultima interpelare a senatorului de Dâmboviţa:

Cronica Găeştiului – Citate!


GRUPUL PARLAMENTAR PSD ÎNTREBARE Adresată: Domnului DANIEL FUNERIU Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului De către dl. Senator: ADRIAN ŢUŢUIANU Circumscripţia electorală: 16 Colegiul electoral: 1 Grupul parlamentar PSD Obiectul întrebării verificarea titularizării prof. Sabina Constantin – Grup Şcolar Agricol Dr. C. Angelescu – Găeşti

Domnule Ministru, în urmă cu o lună de zile, ziarul local „Cronica Găeştiului”, nr. 164 – 17-31 martie, publica articolul intitulat: „Şaradă de…titularizare”. Subiectul materialului îl constituie obţinerea titularizării de către prof. Sabina Constantin fără a se fi respectat condiţiile prevăzute de lege. Vă redau din cuprinsul articolului: „În fapt, Sabina Constantin, profesor calificat, suplinitor pe catedra de agricultură, a cerut Consiliului de Administraţie din şcoală să fie titularizată conform art.253 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. Respectiva lege oferea posibilitatea profesorilor suplinitori să se titularizeze până la 1 martie a.c. dacă îndeplineau câteva condiţii: să aibă cel puţin nota 7 la un examen de titularizare din ultimii 3 ani, viabilitatea catedrei cel puţin 4 ani, acordul sau refuzul Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ. Toate aceste date erau înaintate la ISJ şi validate de inspectorat până pe 7 martie. La Găeşti însă a fost tevatură mare, consilii peste consilii, directorii urecheaţi pe la ISJ, răsturnări de situaţii. Pe 1 martie, conform legii, s-a întrunit Consiliul de Administraţie la Liceul Agricol şi întrucât din socoteli ieşea doar o jumătate de catedră de agricultură liberă, Sabina Constantin a primit viabilitate ZERO, iar speranţele i s-au năruit. Pe 2 martie i s-a comunicat hotărârea. Totodată, a început şi lupta cruntă. Tocmai de aceea până pe 11 martie s-ar fi tot întrunit consiliile profesorale şi de administraţie şi cu eforturi ar fi scos din mânecă ore pentru o catedră întreagă prognozată pe un an. Ca atare i s-a dat viabilitate 1 an, perioadă insuficientă pentru titularizarea profesorului. Şi pentru că legea dă drepturi depline Consiliului de Administraţie al şcolii, toţi titularii au respirat uşuraţi, duşmanii aşijderea. Sabina mai era păsuită un an şi atât. Dar… lovitură de teatru! Consiliul de Administraţie al ISJ a titularizat profesorul de agricultură peste voinţa şi puterinţa C.A. al liceului, conform chibiţilor. Gurile şi mai rele spun că pe calul alb ar fi apărut Eugeniu Pană, cumnatul profesoarei, consilier local, dar şi consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Florin Popescu şi că ar fi avut influenţa necesară rezolvării definitive a problemei”. Materialul poate fi vizualizat online şi pe site-ul ziarului, la adresa: http://www.cronicagaestiului.sock.ro Domnule ministru, Faţă de cele consemnate în materialul semnalat, vă întreb: – Cum vă explicaţi faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a permis titularizarea prof. Sabina Constantin, ignorând Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ şi neţinând seama de condiţiile prevăzute de lege? – S-a ţinut cont, în decizia luată de ISJ Dâmboviţa, de criteriul politic şi anume de relaţia profesoarei în cauză cu Eugeniu Pană, consilierul preşedintelui PD-L al Consiliului Judeţean – Florin Popescu? – Aţi dispus verificarea situaţiei de mai sus? Dacă da, care sunt concluziile? Dacă nu, când intenţionaţi să verificaţi acest caz? Solicit răspuns scris. Cu deosebită consideraţie,
SENATOR Lector univ.dr. ADRIAN ŢUŢUIANU

Citește articolul
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Evenimente

Medicul de familie Daniela Toma a murit în spital! A PIERDUT LUPTA CU COVID-19!

Articol scris de

Vestea a produs o undă de soc in Găești: medicul de familie Daniela Toma a murit, după ce a fost infectata cu virusul SARS CoV-2. Daniela Toma fusese internata la un spital din capitala, iar starea ei a fost grava inca de la inceput. Medicul de familie era un om activ, avea foarte mulți pacienți si a lucrat pana in ultima secunda, inainte de a-i iesi testul pozitiv. Dumnezeu sa o odihnească in pace. Condoleanțe familiei indoliate.

 

Citește articolul

Evenimente

VESTE EXTREM DE TRISTĂ: A încetat din viaţă profesoara Marcela Pascalache! MESAJUL COLEGILOR!

Articol scris de

Cu profund regret și tristețe, colectivul de cadre didactice al Colegiului Național “Vladimir Streinu” Găești, anunță trecere printre îngeri a colegei Marcela Pascalache, profesor de matematică al acestei instituții din anul 1990.

Greu încercați de această pierdere neașteptată, profesori și elevi, ne oprim o clipă din drumul nostru, pentru a-i mulțumi unuia dintre oamenii care de-a lungul carierei a dovedit seriozitate, demnitate, verticalitate și rigurozitate, fiind un model pentru colegi și generațiile pe care le-a îndrumat, fără a renunța vreo clipă la principiile care i-au ghidat existența.

Conștienți că în asemenea situații cuvintele nu pot spune decât foarte puțin, îndreptăm cele mai sincere gânduri  de pe care poate nu am reușit să le împărtășim acestei colege, rugându-ne ca  drumul pe care l-a ales  prea devreme să îi fie călăuzit de îngeri, iar Dumnezeu să o odihnească în pace.

Condoleanțe familiei îndurerate, apropiaților și celor care au prețuit-o!

Citește articolul