Contactează-ne pe

Începe războiul în Vaideiasca?

Publicat în data de

- 661 vizualizări

Cine vrea capul „Bătrânei Doamne”?

Cabinetul deputatului Iulian Vladu a fost luat cu asalt sâmbătă, 13 martie, de zeci de oameni furioşi, după ce informaţia că „Bătrâna Doamnă”, adică Şcoala „Dumitru Apostol” va fi închisă a devenit publică. Părinţii sunt revoltaţi la ideea că prima instituţie de învăţământ din oraş a căzut pradă reorganizării şi că elevii vor fi cu toţii mutaţi la Şcoala nr. 1. „Revoluţia a început la Timişoara, iar războiul va porni din Vaideeasca. Lăsaţi-ne şcoala, lăsaţi-ne profesorii!”, strigau aceştia. Deputatul Vladu le-a explicat că administraţia locală şi Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa au competenţa să rezolve o astfel de problemă, în funcţie de analiza numărului de elevi şi a situaţiei investiţiilor şi, după ce i-a ascultat cu atenţie, le-a propus o nouă întâlnire, pentru data de 15 martie, la ora 16.00. Spiritele s-au încins în Vaideiasca şi din cauza unor zvonuri care au circulat în zonă, potrivit cărora o persoană importantă ar dori clădirea, pentru a o transforma în depozit angro. Ce nu li s-a spus oamenilor însă este că imobilul care se reorganizează va rămâne Ministerului Educaţiei şi nu poate fi înstrăinat. La Şcoala cu clasele I – VIII nr. 2 „Dumitru Apostol” învaţă 104 copii, media fiind de 13 elevi într-o clasă. Sunt şi clase cu 7 copii, cu 10 sau cu 13, iar normele Ministerului Educaţiei prevăd un număr de 25 de elevi/clasă, întrucât finanţarea va veni după elev.

În plus, „Bătrâna Doamnă” nu a beneficiat de investiţii semnificative în ultimii ani, nu s-a întocmit niciun proiect de reabilitare, iar costurile sunt foarte mari şi deocamdată soluţia mutării elevilor şi a profesorilor pare cea mai rezonabilă, din punct de vedere al raţionalizării cheltuielilor, dar nu şi din punct de vedere simbolic şi al tradiţiei. O altă explicaţie, care nu a ajuns şi la cetăţenii supăraţi, este că educatoarele îi sfătuiesc pe părinţi să nu-şi înscrie copiii la Şcoala nr. 2 şi le bagă în cap că nu ar fi calitate în privinţa actului educaţional. Nimic mai fals, pentru că elevii de aici au intrat întotdeauna primii la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” şi s-au remarcat la olimpiade. Dacă autorităţile locale şi judeţene nu vor ceda presiunii părinţilor şi se va ajunge la această reorganizare, le sugerăm să pună la punct, la modul serios, sistemul de pază şi protecţie a copiilor la Şcoala nr. 1, pentru că, din informaţiile noastre, este cea mai expusă instituţie de învăţământ din oraş, pe acolo se perindă personaje dubioase, indivizi de etnie romă şi periclitează activitatea dascălilor şi a copiilor.

Mariana IONESCU

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Noutăți

Compania de Apă: ACTIVITATEA DE LUCRU CU PUBLICUL RĂMÂNE SUSPENDATĂ! Uite cum puteţi să vă rezolvaţi problemele!

Articol scris de

„În contextul Stării de Urgenţă decretate pe teritoriul Romaniei şi măsurile luate prin Ordonanţele Militare la nivel naţional, Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA, cu sediul în Bd. I. C. Bratianu, nr.50, Târgovişte, pentru a limita efectele pandemiei cu COVID-19, prelungeşte perioada de suspendare a activităţii directe de lucru cu publicul, începând cu data de 01.04.2020 şi până în data de 16.04.2020, măsura fiind decisă cu posibilitatea prelungirii.

Pentru informaţii necesare, vă rugăm să folosiţi următoarele căi de comunicare:

  • Telefonic:
  • 0800800168 (gratuit)
  • 0245/631824
  • 0245/614403
  • Prin e-mail:
  • secretariat@catd.ro
  • Site-ul oficial catd.ro;
  • Pagina oficială de facebook a CATD: Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa.

Accesul clienţilor este permis doar în caz de urgenţă şi în situaţia în care problema nu poate fi soluţionata prin canalele de comunicare enumerate mai sus”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Târgovişte – Dâmboviţa.

 

 

Citește articolul

Noutăți

31 martie, cifre în creştere în criza coronavirusului! CELE MAI NOI INFORMAŢII LA NIVEL NAŢIONAL, AICI!

Articol scris de

Începând cu data de 30 martie a.c.,  persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Potrivit Ordonanței Militare nr. 6 din 30.03.2020, se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

În această perioadă, în zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată,precum și a aprovizionării populației. De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieșirea, persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.124 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 32 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate și externate (81 la București, 55 la Timiș, 20 la Iași, 16 la Caraș-Severin, 11 la Constanța, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Brașov, 4 la Cluj, 4 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

 

Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu și Ialomița, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 293 noi cazuri de îmbolnăvire.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 62 de pacienți, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 24.654 de teste.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliția de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

 

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 990 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

 

Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 19 cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 2 în Marea Britanie, unul în Germania și unul în Spania, au decedat.

 

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

 

Până la data de 30 martie 2020, au fost raportate 359.102 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAŢI*

 

Italia  97.689 (+5.217) 10.781  (+758)   14.620    (+1.590)
Spania  78.797  (+6.549)  6.528   (+838)   16.780    (+2.071)
Franţa  40.174 (+2.599)  2.606   (+292)     7.964     (+738)
Germania  57.298 (+4.751)   455    (+66)    13.500    (+4.289)
Regatul Unit  19.522 (+2.433)  1.228   (+209)     171        (+200)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 30 MARTIE 2020

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 715.660 (+58.520)   33.579 (+3.128)   166.214  (+14.182)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 29-30 martie

 

 

 

Grupul de Comunicare Strategică

Citește articolul
Publicitate
--------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------
-------------------------------------------
--------------------------------------------
--------------------------------------------