Anchetă de proporții în Dâmbovița! Suspiciuni de fraudă cu milioane de euro din fonduri europene pentru agricultură

Mariana IonescuNoutăți20 mai 2026Acest articol a fost citit de 3.860 ori

Advertisement

Un scandal de amploare zguduie agricultura dâmbovițeană, după ce Parchetul European (EPPO), instituția condusă de Laura Codruța Kovesi, a anunțat o anchetă privind sute de proiecte agricole suspectate că ar fi fost realizate cu documente false pentru obținerea de bani europeni.

Potrivit procurorilor europeni, este vorba despre 237 de proiecte depuse pentru finanțare prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), programe destinate fermelor mici și tinerilor fermieri. Valoarea totală a finanțărilor solicitate se ridică la aproximativ 5,7 milioane de euro, iar prejudiciul estimat pentru bugetul Uniunii Europene depășește 3,5 milioane de euro.

Perchezițiile au avut loc în județul Dâmbovița, iar ancheta este coordonată de procurorii europeni din București. În centrul dosarului s-ar afla un consultant autorizat, suspectat că ar fi întocmit și depus documente false sau inexacte pentru obținerea finanțărilor.

Proiectele au fost depuse în numele a sute de entități juridice – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, afaceri familiale și societăți comerciale. Anchetatorii susțin că actele prezentate ar fi fost folosite pentru a demonstra, în mod fictiv, îndeplinirea condițiilor necesare accesării fondurilor europene.

Principalul suspect a fost reținut și ulterior arestat preventiv prin decizia Tribunalului București. Alte trei persoane au fost plasate sub control judiciar, iar alte zeci de persoane sunt investigate după ce ar fi acceptat, contra unor comisioane consistente, folosirea numelor lor în proiectele considerate suspecte.

În timpul descinderilor, procurorii și polițiștii au ridicat documente și dispozitive electronice care ar putea constitui probe importante în dosar.
În mediul agricol din județ se vorbește deja intens despre zone unde, în ultimii ani, au fost accesate numeroase proiecte pe „tânăr fermier” și dezvoltarea fermelor mici, însă până în acest moment procurorii europeni nu au făcut publice numele localităților sau ale persoanelor implicate.

Cazul a atras atenția și în presa internațională, mai ales prin implicarea directă a Parchetului European, instituție care investighează fraudele cu bani europeni la nivelul întregii Uniuni Europene.
Dacă acuzațiile se vor confirma, persoanele implicate riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.
Sursa principală a informațiilor este eppo.europa.eu

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...