Gura Foii – povești, documente și umbre de istorie

Continuând studiul despre această localitate „frumoasă și mănoasă”, cum o numea ing. Constantin Chiru în scrierea sa monografică, descoperim lucruri pe cât de interesante, pe atât de importante despre istoria bogată a acestei așezări rurale.

Atestarea cătunului Bănești, care făcea parte din această localitate, este făcută într-un act din arhivele Mitropoliei București, datat 8 iulie 1675. Documentul arată că, la acea dată, au fost trimiși de domnitor doisprezece boieri hotarnici pentru a alege obștea Potlogenilor pe lângă hotarul Băneștilor.

Un alt document atestă faptul că Băneștii erau alcătuiți din partea de sat aflată lângă fostul conac Chiru și casele de la Șosea ale Buzeștilor, de acest cătun ținând și „Zana-ua” (Zahana) – abator unde se tăiau vite și oi, în punctul unde Potopul se apropia foarte mult de șosea.

Familia Chiru, care deținea suprafețe întinse de pământ în localitate, descindea din vechii boieri Furduiești, ctitorii Bisericii Bănești, aflată în imediata vecinătate a conacului Chiru. Biserica a fost demolată, însă bătrânii satului povestesc că printre frescele lăcașului se afla una în care apărea unul dintre boierii Furduiești împreună cu soția sa.

În anul 1925, biserica din Bănești a fost vizitată de istoricul Nicolae Iorga, cel care a declarat-o monument istoric.

Un alt boier, Gheorghe Foianu, se pare că avea conacul sub deal, către intrarea pe Valea Stârcului, nefiind cunoscut cu exactitate dacă numele comunei provine de la acesta sau de la pârâul Foița.

În această Vale a Stârcului se spune că exista un cătun care, în timpul domniei lui Vodă Caragea, a fost bântuit de ciumă. Legenda locului vorbește despre faptul că, din porunca domnitorului, cei bolnavi ar fi fost îngropați de vii în vale, iar puținilor supraviețuitori sănătoși li s-ar fi dat loc de vatră în actualul cătun Stârceni, de unde s-ar trage și numele acestuia.

Încheiem această parte cu un fragment din scrisoarea emoționantă a unui fiu al satului:

                                                                                                     „Dragă Gicule,

Am primit scrisoarea ta care mi-a făcut o nespusă și mare bucurie, văzând scopul urmărit de tine. Sigur că monografia unei comune unde noi am văzut prima lumină și unde au trăit ai noștri părinți, cu satisfacțiile și greutățile întâmpinate de ei, trebuie știută și cunoscută de toți fiii comunei, cât și de întregul nostru popor, fiind una din moleculele ce au format, de-a lungul istoriei, națiunea noastră.”

Bibliotecar responsabil,
Mariana Lixandroiu

Bibliografie:
Scrisori – Mihail Bădulescu, av. Traian Rădulescu