
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut, la data de 4 martie, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, cercetat pentru amenințare, încălcarea ordinului de protecție și distrugere.
Din cercetări a reieșit că, la data de 25 ianuarie, bărbatul ar fi contactat-o pe fosta sa concubină, o femeie de 45 de ani, pentru a se întâlni, iar în urma refuzului ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. Ulterior, la data de 30 ianuarie, instanța a dispus un ordin de protecție pentru 6 luni, prin care agresorul era obligat să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de victimă și 100 de metri față de locuința acesteia, fiind interzis orice contact. De asemenea, acesta avea obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere.
Anchetatorii au stabilit că, în aceeași zi, tânărul ar fi transmis mesaje victimei pe o platformă de socializare, iar la data de 2 martie s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 de metri de locuința acesteia, încălcând ordinul de protecție. Totodată, ar fi distrus dispozitivul electronic de monitorizare.
Pe parcursul zilei de 5 martie, acesta urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.






