Detalii noi despre incendiul din Uliești: bătrân salvat de polițiști înainte de explozia a trei butelii

Mariana IonescuNoutăți4 februarie 2026Acest articol a fost citit de 1.817 ori

Advertisement

Noi informații ies la iveală în cazul incendiului produs în seara zilei de 3 februarie, în localitatea Ragu, comuna Uliești. Potrivit datelor transmise ulterior de Inspectoratul de Poliție, intervenția polițiștilor a fost una decisivă și a prevenit o tragedie.
În jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Petrești, aflați în serviciu pe o stradă din localitate, au observat incendiul izbucnit la o locuință. Fără a sta pe gânduri, inspectorul de poliție Neacșu Gabriel și agentul principal de poliție Toader Andreea au intervenit imediat pentru a verifica dacă în interior se aflau persoane aflate în pericol.
În locuință, cei doi polițiști au identificat un bărbat în vârstă de 76 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor. Acesta a fost evacuat de urgență, intervenția rapidă a oamenilor legii prevenind agravarea stării sale de sănătate.
Totodată, polițiștii au reușit să scoată din curtea imobilului un autoturism aflat în apropierea focului și au întrerupt alimentarea cu energie electrică a locuinței, solicitând sprijinul echipajelor de pompieri.
La doar câteva minute după evacuarea bărbatului, în interiorul locuinței au explodat trei butelii, confirmând gradul extrem de pericol la care au fost expuși atât victima, cât și polițiștii intervenienți.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...