
Un incendiu a izbucnit în jurul orei 18:01, la o casă din Uliești, fiind necesară intervenția de urgență a pompierilor.
La fața locului au intervenit pompierii Garda de Intervenție Vișina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și Detașamentul de Pompieri Găești, care a acționat cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Potrivit informațiilor transmise de salvatori, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. De asemenea, a fost afectată și o anexă gospodărească, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați.
Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din zonă.






