IONUȚ MACHIDON, ȘEFUL DE POST DIN HULUBEȘTI, ESTE EROUL ZILEI ÎN POLIȚIA ROMÂNĂ! “Este un exemplu de eroism modern…”

Mariana IonescuNoutăți7 martie 2023Acest articol a fost citit de 2.602 ori

Advertisement

Ionuț Machidon este șeful de post din comuna Hulubești și eroul zilei în Poliția Română. El a destructurat o rețea de trafic de persoane, după ce una dintre victime a avut încredere să-i spună prin ce calvar trecea. Ionuț a acționat cu mult curaj și a reușit să mobilizeze forțe importante pentru a salva două tinere exploatate sexual. Acestea erau din comuna unde el lucrează și au avut încredere să-l contacteze.
“Ionuț este șeful Postului de Poliție Hulubești, județul Dâmbovița. Fiind foarte apreciat și cunoscut de comunitatea în care își desfășoară activitatea, încât ne putem ajuta de „toată lumea se cunoaște cu toată lumea” pentru a-i descrie reușita.

Astfel, o tânără, prin intermediul internetului, i-a scris lui Ionuț că este sechestrată în Italia împreună cu o amică, fiind obligate să se prostitueze.
Timpul era limitat, precum și accesul la telefon, așa că Ionuț a strâns câteva informații esențiale, care au ajutat la găsirea fetelor și reținerea celor doi, ce erau în spatele activități infracționale.

Este un exemplu de eroism modern, în care utilizarea inteligentă a tehnologiei poate ajuta la salvarea unor vieți umane.

Ionuț este un exemplu pentru toți, un om bun și un polițist model!
Mulțumim tuturor pentru munca depusă!”, se arată pe pagina de Facebook a Poliției Române.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...