
Sindicatul “Solidaritatea” din cadrul ARCTIC anunță cu regret trecerea în neființă a celui care a fost Barbu Dumitru. La doar 61 de ani, s-a stins, lăsând în urma sa foarte multă durere. Barbu Dumitru a fost, timp de 40 de ani, maistru în cadrul ARCTIC, iar de aproximativ un an era pensionar. A fost membru fondator al Sindicatului “Solidaritatea”, vicepreședinte al acestuia, a fost o persoană respectată și iubită, un desăvârșit profesionist.
Înmormântarea va avea loc mâine, 8 august, la Biserica “Sf. Constantin și Elena” din localitatea Poroinica, comuna Mătăsaru.
Nu te vom uita niciodată! Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa. Condoleanțe familiei îndoliate.
Marian Serghiev,
Președintele Sindicatului “Solidaritatea”






