Jandarmii l-au luat pe sus pe un elev de 16 ani! TOȚI  S-AU ÎNGROZIT CÂND AU AFLAT CU CE A INTRAT ÎN ȘCOALĂ!

Mariana IonescuNoutăți4 mai 2022Acest articol a fost citit de 4.822 ori

Advertisement

Un elev în vârstă de 16 ani a fost depistat de jandarmi în timp ce avea asupra sa, la școală, un cuțit tip briceag foarte periculos. Incidentul s-a petrecut într-un liceu din Târgoviște și a fost sesizat autorităților de ordine publică de către agentul de pază al unității școlare.

”Jandarmii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că tânărul, în vârstă de 16 ani, a pătruns în unitatea şcolară cu un cuțit, tip briceag automat, cu buton având o lamă de aproximativ 11 cm lungime.

Obiectul periculos a fost ridicat, în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar elevului i s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de “port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituții publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare Poliției Municipiului Târgoviște.

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmbovițeană, instituție care are stabilite în responsabilitate 17 unități școlare. La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia  cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi”, se arată în comunicatul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

 

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...