ATITUDINE: ACȚIUNE MASIVĂ DE DESCURAJARE A MAMELOR ”CU MOȚ”! Cadrele didactice de la Școala ”Radu cel Mare” vor primi doar flori și mărțișoare de 1 și 8 Martie!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți25 februarie 2022Acest articol a fost citit de 7.939 ori

Advertisement

Practica unor părinți de a obliga alți părinți să ofere sume mult prea mari pentru cadourile de 1 și 8 Martie ale cadrelor didactice a creat revoltă la Școala ”Radu cel Mare”. Deși învățătoarele și profesoarele nu au nicio vină și niciun amestec, unele mame ”cu moț” încearcă să determine familiile cu posibilități materiale medii și mici să scoată din buzunare sume umflate, crezând că în acest mod le pot impresiona pe cadrele didactice.

”Trăim vremuri grele, avem facturi mari la utilități, iar unele mame insistă să dăm pentru cadouri sume foarte mari și nejustificate. Facem precizarea că doamnele învățătoare habar nu au ce se pregătește și nu au nici cea mai mică vină. Mai mult decât atât, aceste mame vor să facă felicitări, pe care să scrie doar numele copiilor care au contribuit. Aceste practici sunt inacceptabile. Repetăm, cadrele didactice nu au niciun amestec. Totul se întâmplă în culise, cu mame ”cu moț” care nu mai au simțul realității”, ne-au declarat mai mulți părinți revoltați.

Situația a ajuns și la urechile directorului Școlii ”Radu cel Mare”, Ștefan Șchiopu. Acesta a luat imediat măsuri și a transmis un mesaj ferm atât către învățătoare, cât și către diriginți:

”Am informații ca, în perspectiva zilelor de 1 și 8 martie, la anumite clase, anumiți părinți forțează ,,mâna” altor părinți pentru contribuții legate de cadouri, unele sume de bani (enorme), sfidând orice logică și norme morale. Am rugămintea ca, prin intermediul președintelui comitetului de părinți pe clasa, sa descurajați ferm acest fenomen. Pot fi acceptate doar cadouri simbolice de genul mărțișoarelor sau florilor. De aceea, insist sa se transmită părinților ca aceste gesturi sa fie făcute individual si doar de către cine dorește, renunțându-se imediat la chete care sfidează orice limita, fie ele venite din partea anumitor părinți! Va rog sa aveți o mare fermitate în acest demers!”

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...