
Comuna Cobia a primit astăzi 1.301 pubele pentru colectarea selectivă a gunoiului menajer, în cadrul campaniei „Caravana Dâmbovița Curată”. Acestea urmează să fie distribuite fiecărei gospodării în parte, în cel mai scurt timp. În teren, la fața locului, a fost și președintele CJD, Corneliu Ștefan, care a avut astfel posibilitatea să constate cum se derulează practic această fază a proiectului.
”De la 1 ianuarie 2022, deșeurile vor fi colectate selectiv. De asemenea, din prima zi a anului viitor, fiecărei gospodării îi vor reveni saci galbeni și saci albaștri. În sacii galbeni vom strânge hârtia și cartonul, iar în cei albaștri, plasticul și metalul.
Mulțumim președintelui Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, care a fost astăzi alături de noi și care, ca de fiecare dată, sprijină proiectele comunei Cobia”, a precizat primarul Marin Manda.






