
Cosmin și Oana Voevodschi nu mai au nevoie de nicio prezentare. Tineri, frumoși, deschiși și entuziaști, cei doi s-au remarcat prin actele de caritate fără precedent pe care le-au făcut în ultimii ani, cele mai multe dintre acestea rămânând anonime.
Fără a cere nimic în schimb, Cosmin și Oana au empatizat cu poveștile unor oameni care aveau mare nevoie de ajutor și au pus umărul efectiv la îmbunătățirea calității actului medical din Găești, achiziționând aparatură medicală de specialitate și deschizând uși pentru accesarea unor proiecte importante, în beneficiul Spitalului.
Cei doi sunt însă, în același timp, un cuplu minunat, clădindu-și povestea de iubire cu mult respect și bun simț. Părinți a doi băieței frumoși, Cosmin și Oana se pot declara cu adevărat împliniți, trăind o viață de vis și împărțindu-și bucuria, în același timp, cu semenii lor.
În week-end-ul care tocmai a trecut, Cosmin și Oana au organizat, pentru copiii lor, Leo și Arthur, o mega petrecere. Arthur a fost creștinat, iar Leo a rămas… fără moț. Nașii, Daniela și Cristian Simescu, cei care au însoțit această frumoasă familie la fiecare pas important al vieții lor, s-au pregătit temeinic pentru dublul eveniment.
Petrecerea a fost una impresionantă și a reunit nume mari din show biz, precum Horia Brenciu, Andreea Bălan și Andreea Antonescu, Florin Ristei, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Invitații s-au distrat și au apreciat atmosfera, dar și surprizele oferite de cei doi mândri părinți. Iar Arthur și Leo au fost, bineînțeles, în centrul atenției, băiețeii familiei Voevodschi fiind adevăratele vedete ale serii.
Oana a purtat ținute superbe, care i-au pus în evidență formele perfecte. La brațul lui Cosmin, și el foarte elegant, tânăra mămică a strălucit, la propriu.
Le urăm și noi să se bucure în continuare de momentele magice ale vieții și să-și crească cei doi puiuți în iubire și armonie.






