
O inimă bună a încetat să mai bată, iar un suflet mare s-a înălțat la cer. O știm cu toții din librăriile din oraș. În librării a lucrat toată viața. Ne întâmpina cu zâmbetul pe buze, și, cu o amabilitate de nedescris, ne prezenta toate noutățile: jucării, cărți sau jocuri pentru copii. S-a stins foarte repede, la numai 70 de ani, lăsând în urmă familiei, prietenilor și cunoscuților o nemărginită durere și un gol imens.
Trupul neînsuflețit al doamnei Silvia este depus la Capela ”Sfantul Ilie”. Așadar, cei care au cunoscut-o îi pot aduce un ultim omagiu până mâine, 23 ianuarie, la ora 9.00, întrucât înmormântarea va avea loc în satul Ciolcești, județul Argeș.
Odihnă liniștită și putere familiei să treacă peste această mare durere.






