”Nu vrem spital COVID la Găești!” DEMERSURI DISPERATE ALE AUTORITĂȚILOR LOCALE PENTRU SCHIMBAREA DECIZIEI!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți10 iulie 2020Acest articol a fost citit de 5.716 ori

Advertisement

Eforturi disperate pentru revenirea asupra deciziei ca Spitalul Găești să devină spital COVID. Pe surse am aflat că primarul Grigore Gheorghe și reprezentantul Consiliului de Administrație, Cătălin Slăvilă, poartă și la această oră discuții și negocieri cu Ministerul Sănătății, pentru a se reanaliza situația unității spitalicești din orașul nostru.

Cel mai puternic argument este că în jur de 100.000 de oameni ar rămâne fără cel mai apropiat departament de primiri urgențe, la care se adaugă drama bolnavilor cronici, care efectiv nu mai au unde să se trateze.

Decizia ca Spitalul Găești să devină spital COVID a fost luată peste noapte, fără consultarea autorităților locale și a managerului Laurențiu Belușică. Specialiștii DSP sunt cei care au făcut propunerea către Ministerul Sănătății, pe fondul creșterii alarmante a numărului de persoane infectate. La Găești, situația este însă diferită față de alte unități spitalicești, întrucât aici nu se pot realiza acele circuite epidemiologice, ceea ce face imposibilă desfășurarea simultană a asistenței medicale normale cu cea destinată bolnavilor COVID.

La aceasta, se adaugă numărul foarte mic de medici permanenți – 9 – care nu pot asigura și urgențe, și ambulatoriu, și secții destinate persoanelor infectate, în același timp.

Vestea că Spitalul Găești a fost transformat în spital COVID a creat tensiuni și nemulțumiri în rândul populației, dar și al cadrelor medicale, care privesc măsura cu multă panică. Cea mai mare temere este că vor muri oameni cu zile, în ambulanțe, fără a li se putea acorda primul ajutor de urgență sau că bolile celor cu afecțiuni cronice nu vor mai putea fi ținute sub control, în lipsa asistenței medicale de specialitate.

Așteptăm să vedem dacă demersurile autorităților locale, însoțite de argumentele pertinente expuse mai sus, vor duce la revocarea ordinului de ministru prin care Spitalul Găești a devenit spital COVID.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...