S-a dat alarma la Secţia Nou-Născuţi a Spitalului Găeşti! CE A PUTUT FACE O TÂNĂRĂ MAMĂ LE-A ŞOCAT PÂNĂ ŞI PE CADRELE MEDICALE!

Mariana IonescuEvenimente, Noutăți26 iunie 2020Acest articol a fost citit de 3.804 ori

Advertisement

O lăuză în vârstă de 17 ani, din Păneşti, a fugit din spital împreună cu copilul său nou-născut, care avea şi o branulă în mână.

Tânăra se afla internată la Spitalul din Găeşti şi tocmai devenise mamă, pentru a doua oară. Din raţiuni pe care cadrele medicale nu le cunosc, şi-a luat pruncul şi – fără să întrebe pe nimeni – a plecat acasă.

„Având o astfel de atitudine, şi-a pus viaţa în pericol. Dar faptul că a pus în pericol viaţa nou-născutului de două zile este foarte grav.  Aici sunt lacune ale legislaţiei. Chiar dacă este mamă, nu este normal să-şi ia copilul cu branula în mână. Mâine, poimâine îl ia operat din spital, cu burta deschisă şi îi pune comprese cu varză, crezând că-l salvează. Este foarte important ca pacienţii să respecte indicaţiile medicilor, pentru că sunt spre binele lor”, a precizat – pentru Cronica de Găeşti – managerul Spitalului, Laurenţiu Beluşică.

Cadrele medicale găeştene au mers la Păneşti, riscându-şi siguranţa, şi au îndepărtat branula din mânuţa bebeluşului.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...