
Drumul din imaginile alăturate nu este din zone de război, proaspăt bombardate, şi nici din ţări din lumea a treia. Este DJ 611, care tranzitează Vişina, Fierbinţi, Şelaru, adică sudul judeţului Dâmboviţa.
Fotografiile au fost surprinse de cetăţeni, care au ţinut să le aducă la cunoştinţa opiniei publice. Una dintre numeroasele gropi din asfalt a devenit atât de adâncă şi periculoasă, încât un şofer mai hâtru s-a hotărât să o semnalizeze într-un mod inedit, pentru a-i avertiza pe ceilalţi participanţi la trafic. Astfel, a pus un sac alb într-un băţ şi l-a înfipt în mijlocul drumului.
Pentru cei care nu cunosc bine zona, mersul pe timp de noapte pe aici poate fi o adevărată aventură – ne-au mai povestit oamenii. În condiţiile în care nu am avut îngheţ şi zăpadă, carosabilul s-a stricat foarte rău şi nici nu au început lucrări de reparaţii, deşi suntem deja în plină vară.
Sperăm ca imaginile să ajungă şi la Consiliul Judeţean, cel care administrează drumurile judeţene pe bani foarte mulţi.






