
Ironie crudă a primarului Găeştiului, Grigore Gheorghe, într-o postare surprinzătoare pe Facebook. Edilul anunţă ultimele schimbări din Consiliul Local, şi anume încetarea mandatelor a doi consilieri ALDE. În fapt, Ionel Petre, preşedintele ALDE Dâmboviţa, a cerut excluderea celor doi politicieni locali, singurii reprezentanţi ai acestui partid, pe motiv de trădare, după ce aceştia au trecut la PSD. Deşi Grigore Gheorghe ne-a obişnuit cu un ton sobru şi destul de reţinut la adresa adversarilor politici care l-au atacat, de-a lungul timpului, cu tuşe destul de groase, iată că acum le dedică o postare total neobişnuită, din care nu lipseşte sarcasmul:
“Dragi prieteni, de astăzi, Consiliul Local Găeşti este mai sărac! Am rămas fără două personalități marcante ale vieții politice și publice ale orașului nostru.
Este vorba de Condovici Marius Liviu #exPNL #exPND, #exALDE și Socoteanu Marius Aurelian #exPNL, #exINDEPENDENT, #exALDE, ambii fiind excluși de ALDE filiala Dâmbovița.
Acești doi consilieri de marcă au avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea orasului în cei 4 ani de mandat, cu #ZERO proiecte inițiate pentru care au fost răsplătiți cu 39.600 lei fiecare, din contribuțiile noastre.
Totuși să nu vă bucurați, în toamna vor reveni în fața dumneavoastră, de data aceasta pe listele #PSD, partid care i-a transferat în primăvară, unul fiind candidat la postul de primar iar celălalt consilier local.
Le urez succes!
Să avem o seară liniștită!
Cu stimă, al dumneavoastră Primar, Grigore Gheorghe!”






