
O asistentă medicală în vârstă de 36 de ani, care lucrează la Bucureşti, la Matei Balş, a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus. Femeia făcea naveta la locul de muncă, dar locuia efectiv, cu familia, în comuna dâmboviţeană.
Acum, DSP Dâmboviţa face ancheta epidemiologică, chiar dacă este contact de Bucureşti.
Informaţia despre acest nou caz de infectare cu CoVid-19 a fost făcută publică de către primarul comunei Produleşti, George Georgescu, într-o postare pe Facebook:
„Din nefericire, avem primul caz de coronavirus în comuna noastră. Este virba despre o asistentă medicală care lucrează într-un spital din București. Ca urmare a depistării pozitive cu virusul COVID-19 a unui cetățean cu domiciliul în comuna Produlești, vă informăm că situația este gestionată în totalitate de către DSP Dâmbovița (Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița), dar și de autoritățile locale.
Acum, mai mult ca oricând, instituțiile trebuie lăsate să-și facă datoria. Primul lucru pe care-l vom face rapid: în jurul gospodăriei, vom acționa cu substanțe de dezinfecție din Registrul Național al Produselor Biocide, recomandabile în astfel de cazuri.
Primăria Comunei Produlești îndeamnă cetățenii comunei la calm și responsabilitate și la informare doar din surse credibile, oficiale. Orice modificare legată de situația sus menționată va fi adusă la cunoștință opiniei publice în timp util”.






