
„Am vrut să le ofer şi bătrânilor de aici, de la mine de acasă, tratamentul de care beneficiază vârstnicii din Germania”. Aşa îşi începe povestea Gabriela Matei, o tânără specializată în domeniul podologiei, care şi-a petrecut o parte din concediu făcând voluntariat în căminele de bătrâni din zona Găeştiului.
Podologia, care este o ramură a ortopediei, se ocupă cu îngrijirea picioarelor şi a unghiilor bolnave şi încarnate şi este o meserie extrem de căutată în afară. Gabriela, care a plecat din 2007 în Germania, a făcut nu mai puţin de 3 ani de şcoală pentru a învăţa cum să aplice o serie de tehnici de tăiere a unghiilor cu probleme şi de oblojire a bătăturilor, iar acum şi-a deschis propriul cabinet în oraşul Ritberg. De asemenea, a încheiat contracte cu căminele de bătrâni, unde este foarte solicitată.
„La un moment dat, a venit la mine o clientă care mi-a spus că şi-ar dori să o îngrijesc, dar că nu are bani să-mi plătească. I-am oferit serviciile şi apoi mi-a venit ideea să fac voluntariat în România, la mine acasă. Dacă ea solicită servicii gratuite în Germania, unde nivelul de trai este foarte ridicat, oare ce se întâmplă cu bătrânii noştri? M-am adresat mai multor instituţii din zona Găeştiului, cu specific asistenţă socială, spunându-le că vreau să vin şi să fac voluntariat câteva zile, însă nu am primit niciun răspuns. Apoi, am apelat la Cronica de Găeşti şi, spre surprinderea mea, am fost contactată imediat”, a mai povestit Gabriela Matei.
Tânăra a obţinut sprijin, constând în instrumentar steril şi echipamente, din partea Centrului Medical pentru Îngrijirea Piciorului Bucureşti şi a Asociaţiei de Podiatrie. De asemenea, o mână de ajutor au oferit şi Iulia Rusu din Anglia şi Sorana Creţu din Bacău. Cronica de Găeşti a contactat primarii din Ulieşti şi Crângurile şi astfel Gabriela a putut să ajute, aşa cum şi-a dorit, foarte mulţi bătrâni, unii cu probleme grave, care deja le creau mari dificultăţi la mers.
„A fost impresionant. S-au bucurat mult că i-am tratat. Nu ştiau în ce constă meseria mea, dar şi-au dat seama cât este de importantă, pentru calitatea vieţii lor. Pentru mine, a fost cu adevărat o experienţă extraordinară să fac voluntariat pentru bătrânii noştri şi să întorc o parte din ceea ce ştiu şi ceea ce am acumulat în Germania aici, acasă. Voi reveni în septembrie, când sper să-i revăd şi să le tratez problemele cu picioarele şi unghiile. Deja am contactat o firmă din Germania, care le va oferi mai multe produse de îngrijire, inclusiv creme, pentru că am observat că nu au şi că au nevoie, inclusiv pentru îmbunătăţirea circulaţiei şi eliminarea apei în exces”, a completat Gabriela Matei.
Tânăra ne-a mai mărturisit că iubeşte foarte mult România şi că, alături de soţul ei, care este cetăţean german de origine turcă, şi-ar dori ca, la un moment dat, să se poată întoarce acasă.






