
Jucătoarea de tenis dâmboviţeană Sorana Cîrstea a donat un incubator performant Maternității din Târgoviște, în valoare de 75.000 de euro, iar astăzi a fost impresionată când a văzut doi copii a câte 900 de grame fiecare, salvaţi şi monitorizaţi.
Aparatul este o donaţie vitală pentru salvarea nou-născuților prematuri, mai ales că în prima jumătate a anului, la Maternitatea din Târgoviște, s-au născut 60 de copii înainte de termen, ceea ce reprezintă o rată de 10% din totalul nașterilor. Dintre aceștia, în zece cazuri a fost vorba despre prematuritate severă.
Prin acest minunat gest, Sorana s-a alăturat campaniei Salvați Copiii şi reducerea mortalității infantile. Din ianuarie 2018, Maternitatea de la Târgoviște a primit gradul III și deservește, pe lângă județul Dâmbovița, și alte județe din regiunea Sud-Muntenia. În acest an zece prematuri au fost transferați la Târgoviște de la maternitățile din regiune, respectiv din Prahova și Argeș și toți au fost salvați de echipa medicală de aici. În curând vor ajunge în Târgovişte și nou-născuți din Teleorman, care au nevoie de îngrijire specială.
Sorana a a declarat că prin această donație a vrut să ofere o șansă importantă micuților născuți prematur și să facă un gest de suflet pentru oraşul său natal, Târgovişte. Cei 75000 de euro îi obţinuse în meciul cu Elveţia, cînd a jucat sub culorile României.






