
Un bărbat din Titu s-a enervat la culme pentru că a pierdut la „păcănele“ și a distrus aparatul de jocuri de noroc ce aparţine unei societăţi comerciale din localitate. La locul faptei s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul ar fi refuzat să se legitimize şi i-ar fi înjurat ca la uşa cortului pe oamenii legii, motiv pentru care a fost condus la sediul poliţiei să dea cu subsemnatul.
Şi aici a început bâlciul!
În timp ce individual era audiat, rudele lui au venit imediat în faţa sediului Poliţiei. Au făcut scandal şi i-au ameninţat cu moartea pe poliţişti, cinci dintre ele fiind amendate cu 5300 de lei. Neamurile nu s-au lăsat mai prejos şi au sunat la Ambulanţă, declarând că bănuitul este victima unor agresiuni provocate de poliţişti. A venit ambulanţa şi, firesc, l-a dus la spital, că doar a fost solicitată!
Dosare şi dosărele!
S-au deschis dosare penale pentru distrugere şi ultraj contra celor răi şi pentru purtare abuzivă împotriva reprezentanţilor legii. În cauză se fac cercetări în mai multe dosare deschise de polițiști pentru distrugere și ultraj, dar și pentru purtare abuzivă.






